Oana Gheorghiu se autodenunță pentru „decredibilizarea justiției”, după raportul CSM: „Am fost în stradă și am militat pentru o justiție independentă”

Oana Gheorghiu a făcut un autodenunț ironic pe Facebook, în care recunoaște că e vinovată de decredibilizarea justiției, așa cum o acuză CSM.

Oana Gheorghiu

Gheorghiu a descoperit că se află pe o listă neagră de 3.500 de oameni care au criticat pensiile speciale ale magistraților. Aceasta susține că judecătorii trebuie să aibă salarii mari, dar pensionarea la 50 de ani reprezintă un privilegiu care trebuie eliminat.

„Am constatat ieri că am ajuns pe lista neagră a Consiliului Superior al Magistraturii, alături de alți 3.500 de oameni și entități. Da, este adevărat, consider că România nu își mai permite să aibă pensionari speciali, din magistratură ori alt domeniu, care să se retragă din activitate la 48-50 de ani.”

„Privilegiile nu fac justiția mai dreaptă”

Gheorghiu precizează că aceste beneficii uriașe fac rău sistemului.
„Un judecător corect, independent, care rezistă presiunilor politice și pecuniare, merită un salariu care să îl pună la adăpost de orice tentație. Însă pensionarea la 48-50 de ani, cu pensii de câteva ori mai mari decât salariul mediu pe economie, nu este un instrument al independenței judiciare. Este un privilegiu. Și privilegiile nu fac justiția mai dreaptă, ci o izolează de societatea pe care ar trebui să o slujească.”

„Fiecare cetățean are tot dreptul să își exprime opinia neîngrădit”

Gheorghiu critică comportamentul conducerii consiliului și amintește că nicio instituție din țarp nu poate scăpa de părerile oamenilor.
„Este regretabil că cei aflați la conducerea CSM au adoptat această atitudine publică. Da, cu siguranță că judecătorii merită independență reală și salarii care să garanteze acest lucru. În egală măsură însă, atunci când există privilegii ori beneficii nejustificate, cred că fiecare cetățean are tot dreptul să își exprime opinia neîngrădit. Nicio instituție dintr-o democrație nu are dreptul să fie la adăpost de critică. Nici măcar cea care împarte dreptatea.”

De unde a pornit totul

Peste 98% judecătorii din România au denunțat intern, dar și la toate organismele internaționale în materie, încercarea de subordonare a puterii judecătorești de către puterea politică din România.

Raportul Justiției, în care este menționat de 10 ori numele premierului interimar Ilie Bolojan, numele lui Cristian Ghinea USR, Dominic Fritz, Oana Gheorghiu, Ana Birchall și Recorder, a fost postat pe siteul CSM. Nicușor Dan este menționat o singură dată în raport.

Mai multe detalii și comunicatul integral AICI.

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Pericolele pe care le poate ascunde una dintre plăcerile verii. „Foarte mare atenție la folosirea prosoapelor la comun”

O baie într-o zi toridă poate lăsa semne pentru ani la rând sau pentru toată viața. Este un avertisment pe care medicii îl lansează...

Kaja Kallas apără Serviciul European de Acţiune Externă după ce un document francez pune sub semnul întrebării supravieţuirea acestuia

Şefa serviciului diplomatic al UE, Kaja Kallas, îşi apără cu fermitate instituţia, Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), în contextul în care aceasta se...

Doliu în rockul românesc. A murit Radu Manafu, chitarist şi membru fondator al trupei „Celelalte Cuvinte”

Rockul românesc a pierdut una dintre figurile sale de început: Radu Manafu, chitarist și membru fondator al trupei „Celelalte Cuvinte”, formație considerată de mulți...

ULTIMA ORĂ