Alături de Ilie Bolojan, dar și de lideri ai USR, Oana Gheorghiu a fost menționată în raportul CSM care denunță o campanie de subordonare a actului de Justiție (DETALII AICI!).
„Campania publică îndreptată în special împotriva judecătorilor a generat, așa cum era de așteptat, și consecințe colaterale de o gravitate greu de imaginat și imposibil de acceptat într-un stat de drept, concretizate în luări de poziție pe rețelele sociale de o agresivitate fără precedent la adresa judecătorilor, care au vizat chiar și instigări directe la săvârșirea unor infracțiuni grave sau a altor fapte antisociale împotriva acestora sau a membrilor familiilor lor. (…)
Situația dramatică a justiției din România nu poate să rămână fără ecou şi consecinţe în mediile juridice naționale și internaționale, motiv pentru care aspectele menționate trebuie aduse la cunoștință tuturor entităților relevante din domeniu.
Hotărârea va fi comunicată spre informare Comisiei Europene, Parlamentului European, Reţelei Curţilor Supreme, a Inspecţiilor Judiciare şi a Consiliilor Judiciare, Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum şi Asociaţiilor internaţionale ale judecătorilor (MEDEL, EAJ), Preşedintelui României, Guvernului României şi Ministerului Afacerilor Externe în calitate de coordonator al aderării la OCDE”, arată CSM.
”Autodenunțul” Oanei Gheorghiu
Drept răspuns, Oana Gheorghiu s-a ”autodenunțat” într-o postare pe Facebook: ”Declar pe proprie răspundere că sunt vinovată de decredibilizarea justiției”.
„Da, este adevărat, consider că România nu își mai permite să aibă pensionari speciali, din magistratură ori alt domeniu, care să se retragă din activitate la 48-50 de ani. Am constatat ieri că am ajuns pe lista neagră a Consiliului Superior al Magistraturii, alături de alți oameni și entități. Ca să fie cât se poate de clar: ca simplu cetățean, am fost în stradă și am militat pentru o justiție independentă, corectă, dreaptă. Am crezut atunci și cred și acum că magistrații trebuie plătiți bine. Chiar foarte bine! Un judecător corect, independent, care rezistă presiunilor politice și pecuniare, merită un salariu care să îl pună la adăpost de orice tentație. Însă pensionarea la 48-50 de ani, cu pensii de câteva ori mai mari decât salariul mediu pe economie, nu este un instrument al independenței judiciare. Este un privilegiu. Și privilegiile nu fac justiția mai dreaptă, ci o izolează de societatea pe care ar trebui să o slujească”, a scris Oana Gheorghiu.
Aceasta a mai adăugat că regretă cu sinceritate dacă există magistrați care s-au simțit „decredibilizați” ca urmare a afirmațiilor sale, dar că nu poate să nu constate, în același timp, că apar tot mai multe voci din magistratură care spun că nu au fost consultați și nu au votat raportul de 70 de pagini al CSM-ului.
„Chiar și așa, este regretabil că cei aflați la conducerea CSM au adoptat această atitudine publică. Da, cu siguranță că judecătorii merită independență reală și salarii care să garanteze acest lucru. În egală măsură însă, atunci când există privilegii ori beneficii nejustificate, cred că fiecare cetățean are tot dreptul să își exprime opinia neîngrădit. Nicio instituție dintr-o democrație nu are dreptul să fie la adăpost de critică. Nici măcar cea care împarte dreptatea”, afirmă Oana Gheorghiu.
MAI MULT MEDIAFAX






