Centru nou pentru tratarea tuberculozei la București. Guvernul a deblocat finanțarea proiectului Zerlendi

Guvernul a aprobat memorandumul care permite depășirea cu peste 25% a contribuției naționale, asigurând astfel acoperirea integrală a costurilor investiției. Ministerul Sănătății anunță că aprobarea memorandumului clarifică definitiv cadrul financiar și administrativ al proiectului și elimină ultimul obstacol care putea afecta implementarea investiției.

Imagine din timpul unei vizite pe santierul noului corp de cladire de la Institutul Marius Nasta (fostul spital Zerlendi), in Bucuresti, sambata, 28 iunie 2025. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a precizat că actualizarea indicatorilor tehnico-economici și aprobarea memorandumului au fost pașii legali necesari pentru continuarea proiectului. Potrivit acestuia, constructorul a revenit deja pe șantier, iar lucrările se desfășoară conform graficului stabilit.

Noua unitate medicală va fi construită în incinta Institutului „Marius Nasta” și va avea 115 paturi pentru spitalizare continuă, un bloc operator cu trei săli de operație, laboratoare moderne, spații pentru cercetare și învățământ medical, precum și un sistem digital integrat, interoperabil cu principalele platforme informatice din sistemul sanitar.

Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta Sănătate, fiind completat cu fonduri de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătății. Autoritățile consideră investiția una dintre cele mai importante pentru modernizarea infrastructurii dedicate diagnosticării și tratării tuberculozei în România.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Facebook și Instagram au picat simultan: utilizatori din toată lumea nu s-au mai putut conecta

Platformele de socializare Facebook și Instagram au întâmpinat probleme majore de funcționare vineri după-amiază, lăsând un număr semnificativ de utilizatori fără posibilitatea de a...

Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru promulgarea legii privind mecanismul european SAFE pentru apărare

Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru promulgarea legii privind aprobarea OUG referitoare la instituirea Instrumentului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), mecanism european...

Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru promulgarea legii privind mecanismul european SAFE pentru apărare

Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru promulgarea legii privind aprobarea OUG referitoare la instituirea Instrumentului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), mecanism european...

ULTIMA ORĂ