Procurorii EPPO anchetează o posibilă fraudă cu bani europeni la prefectul USR de Timiș

Procurorii Parchetului European (EPPO) coordonați de Laura Codruța Kovesi au efectuat vineri dimineață mai multe percheziții în județul Timiș, inclusiv la locuința prefectului USR de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, într-un dosar care vizează suspiciuni de fraudă cu fonduri europene, potrivit opiniatimisoarei.ro.

Din informațiil apărute în anchetă, reiese că procurorii cercetează modul în care ar fi fost utilizate fonduri europene destinate unor cursuri de formare pentru persoane defavorizate. Surse apropiate investigației susțin că prejudiciul estimat în dosar se ridică la câteva sute de mii de euro.

Percheziții la locuință și la firmă

În total, anchetatorii EPPO au desfășurat 11 percheziții în județul Timiș, la persoane suspectate de implicare în fraude cu bani europeni.

Cercetările vizează infracțiuni grave, printre care constituirea unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals și obținerea ilegală de fonduri europene.

Perchezițiile au avut loc atât la locuința prefectului, situată într-un cartier rezidențial de lângă Timișoara, cât și la sediul firmei pe care Cornelia Elena Micicoi a condus-o înainte de a ocupa funcția de prefect.

„Eu sunt la dispoziție”

„Este un proiect pe care asociația pe care am fondat-o l-a derulat prin GAL-ul Freidorf. Nu știu mai multe să vă spun. N-am fost manager de proiect… Asociația pe care am fondat-o eu, și o vreme am condus-o, a derulat acest proiect. Ceva cu formare profesională sau ceva de genu’ ăsta… Parchetul European își face datoria… am ieșit cu 3 hârtii din casă. (…) Eu sunt deschisă”, a declarat prefectul de Timiș pentru sursa citată.

Întrebată dacă există acuzații formulate direct împotriva sa, Cornelia Elena Micicoi a negat acest lucru.

„La adresa mea, sigur nu. Eu sunt la dispoziție și mi se pare normal să fiu la dispoziția autorităților. Așa făceam și înainte, nu doar acum că am o oarecare funcție. Nu mi-au fost solicitate documente mie personal”, a afirmat aceasta.

Anchetatorii au verificat și mașina prefecturii aflată în curtea locuinței, precum și autoturismul personal al prefectului, parcat la Palatul Administrativ din Timișoara.

Până la această oră, Parchetul European nu a transmis un comunicat oficial privind rezultatele perchezițiilor sau eventualele măsuri dispuse în dosar.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Maia Sandu și Volodimir Zelenski, după decizia UE de a deschide negocierile de aderare: „Ne-am făcut temele și continuăm reformele”/”E important ca UE să își țină cuvântul”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, au salutat decizia Uniunii Europene de a deschide primul pachet de negocieri...

Ministrul grec al Apărării: „Războaiele din Karabakh, Ucraina și Iran ne demonstrează că țările trebuie să producă drone de luptă la scară largă”

Într-o conferință de presă, ministrul grec al Apărării, Nikos Dendias, a declarat că Grecia nu are resurse nelimitate și nici bani nelimitați. „Trebuie totuși să...

Blake Lively câștigă parțial procesul cu Justin Baldoni: actrița a fost dată în judecată de regizor pentru defăimare

Actriţa americană Blake Lively a obţinut în instanţă rambursarea cheltuielilor sale cu avocaţii ocazionate de procesul pentru defăimare pe care i l-a intentat actorul...

ULTIMA ORĂ