Sechestru pe proprietățile lui Makaveli. Câți bani are de dat influencerul?

Reamintim că, joi, dar și vineri, Makaveli a fost dus la audieri în dosarul de evaziune fiscală în formă continuată care îl vizează pe el, alături de alți trei inculpați. Vineri, după audieri, Makaveli a recunoscut fapta, precizând că este vorba despre cadouri sub formă de bani pe TikTok pe care nu i-a declarat în totalitate.

„În fapt, s-a reținut că, în perioada 25.05.2022 (data până la care ar fi trebuit să depună declarația unică – formular 212 privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice corespunzătoare anului 2021) – 25.05.2025 (data până la care ar fi trebuit să depună declarația unică – formular 212 privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice corespunzătoare anului 2024), inculpatul, persoană fizică neautorizată/neînregistrată fiscal, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, a ascuns, în mod repetat, venituri de 3.324.147 lei realizate în perioada 01.01.2021 – 31.12.2024, cauzând bugetului general consolidat al statului un prejudiciu în valoare totală de 235.348 lei (debit principal), din care 182.428 lei impozit pe venit, 37.800 lei CAS, 15.120 lei CASS”, potrivit comunicatului publicat, vineri, de Parchetul General.

O casă și două terenuri, puse sub sechestru

Statul i-a pus sub sechestru influencerului o casă, dar și două terenuri evaluate la aproximativ 57.000 de euro.

„În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului, în vederea garantării recuperării pagubei, cu privire la toate bunurile mobile și imobile aparținând inculpatului până la concurența sumei totale de 531.047 lei (debit principal + accesorii). Măsura sechestrului a fost aplicată efectiv asupra următoarelor bunuri imobile: o casă și 2 terenuri intravilane, evaluate la suma de aproximativ 57.000 euro”, infomează Parchetul General

Reamintim că influencerul Makaveli se află sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

„Față de inculpat s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului  judiciar pe o perioadă de 60 de zile”, arată Parchetul General.

Acesta, alături de alți trei inculpați a fost dus la audieri, joi, în dosarul ce vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul producerii de conținut în mediul online, dosar instrumentat în cadrul operațiunii naționale JUPITER.

Influencerul Makaveli s-a implicat promovarea pe TikTok a campaniei electorale a lui Călin Georgescu la alegerile din 2024 și este fost consilier al Dianei Șoșoacă.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Ce de învață noul film al lui Spielberg, „Ziua Adevărului”, despre economie

„Ziua Adevărului”, noul film al lui Spielberg, nu e despre extratereștri. E despre singura marfă care contează cu adevărat: informația. Steven Spielberg a revenit,...

Trump critică Teheranul pentru scurgerile de informații privind acordul de pace. „Termenii nu au nicio legătură cu ce s-a negociat”

După ce a anunțat inițial că va „lovi puternic Iranul”, Donald Trump s-a răzgândit și a declarat că „a anulat atacurile”. Președintele SUA a...

USR nu susține guvernul Tomac

Liderul USR, Dominic Fritz, a anunțat, vineri, că partidul nu va susține cabinetul propus de premierul desemnat Eugen Tomac.

ULTIMA ORĂ