Zeci de kilograme de canabis, descoperite într-o locuință din Cluj-Napoca

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus, joi, reținerea a trei bărbați cercetați pentru trafic de droguri de risc și trafic de droguri de risc și mare risc. În cazul unuia dintre ei a fost reținută și infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Potrivit anchetatorilor, pe parcursul lunii iunie 2026, doi dintre bărbați, în vârstă de 30 și 36 de ani, ar fi deținut și transportat aproximativ 40 de kilograme de canabis. Drogurile ar fi fost depozitate la o adresă din municipiul Cluj-Napoca, în scopul comercializării.

De asemenea, un alt bărbat, de 21 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut droguri de risc.

În urma perchezițiilor efectuate în Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Alba Iulia și localitatea Apahida, anchetatorii au descoperit și ridicat cele 40 de kilograme de canabis depozitate pentru vânzare, precum și alte 18 kilograme din același drog.

Totodată, au fost găsite aproximativ 120 de grame de cocaină, grindere, cântare de precizie, aparate de vidat, circa 700.000 de lei și 8.000 de euro, alături de alte mijloace de probă.

Vineri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a dispus arestarea preventivă a celor trei bărbați pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate București și Cluj-Napoca, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba și Grupării Mobile de Jandarmi Târgu Mureș.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

UPDATE – USR NU SUSŢINE ÎNVESTIREA CABINETULUI TOMAC – VIDEO

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a anunţat, vineri, că formaţiunea nu susţine învestirea Cabinetului Eugen Tomac. ”Un guvern tehnocrat ar fi nefuncţional, dintr-un motiv simplu,...

Vladimir Ionaş, un sociolog la Ministerul Dezvoltării

Vladimir Ionaş este sociolog specializat în sondaje de opinie, comportament de vot şi consultanţă politică, cunoscut mai ales prin analizele sale pentru Avangarde şi...

Criza de la Petrotel Lukoil. Deși americanii au dat derogare de la sancțiuni, rafinăria rămâne închisă, iar termenul de repornire a expirat. De ce nu s-a ajuns la un...

Deși ar putea asigura 21% din capacitatea de rafinare a țițeiului din țară, instalațiile rafinăriei Petrotel Lukoil rămân oprite chiar dacă România a obținut...

ULTIMA ORĂ