Mașinile autonome se vor testa în Portugalia, din iulie. Cum să devii șofer sau operator?

Vehiculele echipate cu sisteme de conducere autonomă vor putea fi testate în curând pe drumurile publice din Portugalia. După ce, la sfârșitul lunii aprilie, Consiliul de Miniștri a aprobat un decret-lege care autorizează testarea vehiculelor autonome pe drumurile portugheze, acesta a fost publicat lunea trecută în Monitorul Oficial al Portugaliei și urmează să intre în vigoare în luna iulie, potrivit Euronews. 

Decretul stabilește cadrul juridic pentru testarea pe drumurile publice a mașinilor ce se conduc singure, sub rezerva obținerii unei licențe și a respectării unui set de cerințe tehnice, operaționale și de siguranță.

Testele vor fi realizate de laboratoare de cercetare, instituții de învățământ superior și companii din sectoarele auto, al infrastructurii și al transporturilor.

Asigurarea obligatorie, principala cerință

Consolidarea asigurării obligatorii este una dintre principalele cerințe. Acoperirea minimă este stabilită la de patru ori nivelul obișnuit și trebuie să acopere vătămările corporale sau daunele materiale cauzate terților de vehiculele autonome.

De asemenea, organizațiile de desfășoară asemenea teste trebuie să prezinte un plan de reducere a riscurilor și să demonstreze că au adoptat măsuri de securitate cibernetică capabile să împiedice accesul neautorizat la sistemele vehiculelor.

Testele trebuie, de asemenea, notificate în prealabil. La final, trebuie prezentat un raport de testare „care să includă, printre alte elemente, o descriere a oricărui accident, incident grav sau incident care a avut loc în timpul desfășurării acestora”.

În plus, atât șoferul, cât și operatorul responsabil de sistemele cu grad ridicat de automatizare sau complet automatizate trebuie să dețină un permis de conducere de cel puțin șase ani și nu trebuie să fi comis nicio infracțiune sau contravenție rutieră în ultimii cinci ani.

Mașinile autonome trebuie să circule mai lent

În cadrul testelor, mașinile autonome trebuie să circule mai lent cu 20 de kilometri / h decât limitele de viteză prevăzute în Codul rutier din Portugalia.

Limitele de alcoolemie a șoferului ce testează mașina autonomă vor fi aliniate cu cele aplicabile șoferilor profesioniști, iar nici șoferul, nici operatorul nu pot desfășura activitatea mai mult de trei ore consecutive și trebuie să ia pauze de cel puțin o oră.

În timpul încercărilor de conducere autonomă, mașinile ce vor fi testate trebuie să fie echipate cu  sisteme capabile să înregistreze informații detaliate, cum ar fi caracteristicile sistemului automatizat, identificarea persoanei care controlează vehiculul, dar și indicatori precum viteza, performanța de direcție și de frânare și istoricul oricăror intervenții ale șoferului sau ale operatorului.

De asemenea, sistemul electronic al mașinilor autonome trebuie să stocheze și informațiile privind comenzile de la distanță, precum și comunicațiile stabilite cu alte autovehicule de acest gen, precum și cu infrastructura rutieră, dar și punctele digitale de conectare.

Șoferii care sunt cetățeni străini, pot și ei să se implice în testarea vehiculelor, adică să devină șoferi sau operatori, însă au nevoie de permis de conducere, însă cu condiția să depună o cerere de recunoaștere la președintele Consiliului de Administrație al Institutului pentru Mobilitate și Transport.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

CM 2026. Egal istoric pentru Canada, care reuşeşte primul punct la un turneu final mondial, în meciul cu Bosnia

Echipa naţională a Canadei a încheiat la egalitate vineri seara, scor 1-1, cu reprezentativa Bosniei, într-un meci din cadrul Grupei B a Cupei Mondiale.

Accident în Bucureşti – Două maşini s-au ciocnit, iar una dintre ele a lovit un imobil, s-a răsturnat pe partea laterală şi a avariat o ţeavă de gaze /...

Două maşini s-au ciocnit, vineri seară, în Bucureşti, iar una dintre ele a lovit un imobil, s-a răsturnat pe partea laterală şi a avariat...

Restricţii de trafic pe DN 7, în judeţul Vâlcea, pentru lucrări de întreţinere periodică la pasajul peste Râul Vadului / Se pot forma coloane de maşini / Rute alternative

Autorităţile din judeţul Vâlcea anunţă restricţii de trafic pe DN 7, pentru lucrări de întreţinere periodică la pasajul peste Râul Vadului. În zonă traficul...

ULTIMA ORĂ