Întoarcerea Papei Leon al XIV-lea înapoi la Vatican din turneul său din Spania a fost amânată vineri din cauza unor defecțiuni tehnice detectate chiar înainte de decolarea avionului. Avionul charter în care se afla Papa se pregătea să ruleze pe pistă pentru decolare, moment în care căpitanul a anunțat o problemă de mentenanță, relatează Reuters.
Papa Leon al XIV-lea fusese deja condus la avion de regele Felipe al Spaniei. După anunțarea defecțiunii, regele a urcat din nou la bord și l-a escortat personal pe Suveranul Pontif înapoi în terminalul aeroportului.
Incidentul a avut loc la finalul unei vizite apostolice intense de șapte zile în Spania, în timpul căreia Papa a bifat mai multe momente cheie. În ultima zi, chiar în Insulele Canare (epicentrul rutelor de migrație africană spre Europa), Papa a transmis rețelelor de trafic de persoane să se căiască în fața justiției divine.
Anterior acestei vizite în insulele spaniole, Papa a vizitat Madridul și Barcelona, unde a sfințit Turnul lui Iisus Hristos de la basilica Sagrada Familia.
MAI MULT GANDUL.RO






