Lovitură de teatru. Eugen Tomac s-a retras. Adrian Veștea de la PNL este noul premier desemnat de Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a susținut duminică dimineața o conferință de presă prin intermediul căreia a anunțat că îl desemnează pe Adrian Veștea premier al României, după ce varianta Eugen Tomac nu a fost agreată de partide.

Adrian Veștea de la PNL este noul premier desemnat de Nicușor Dan

Șeful statului a transmis că îl consideră pe Veștea potrivit pentru funcție, considerând că acesta a parcurs, până în acest punct, toate etapele administrative.

Domnul Eugen Tomac și-a depus mandatul și, în aceste condiții, îl desemnez ca prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. A parcurs toate etapele administrative, a fost un ministru de succes, este o persoană care a atras fonduri europene, preocupată de dezvoltare. A dezvoltat Aeroportul din Brașov, care este un succes. Este o persoană categoric pro-occidentală, cu valori, o persoană de dialog și, nu în ultimul rând, o persoană care a lucrat mult timp cu bugete.

Sunt convins că domnia sa se va achita cu succes de această sarcină”, a spus Nicușor Dan.

”Nici domnul Tomac și nici eu nu ne-am jucat de-a guvernarea”

Totodată, președintele României a ținut să îi mulțumească lui Eugen Tomac pentru seriozitate și ”asumarea responsabilității”, într-un moment de criză politică.

Vreau să îi mulțumesc lui Eugen Tomac pentru seriozitate, asumare și responsabilitate. Nici domnul Tomac și nici eu nu ne-am jucat de-a guvernarea. Am mers în această direcție, însă este clar că o soluție politică este cea potrivită.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care erau pregătiți să facă parte din Guvern, oameni cu pregătire solidă, care au avut curajul să își lase parcursul profesional pentru a veni în Guvernul României”, a declarat Nicușor Dan.

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Frigănele ca la bunica acasă. Rețeta favorită a copiilor pe care o poți prepara în doar câteva minute

Frigănelele sunt una dintre acele rețete simple care aduc imediat gustul copilăriei în bucătărie. 

Un important politolog indică calea prin care Guvernul Veștea poate trece de votul Parlamentului fără susținerea PNL. „Dar trebuie să se miște repede”

Desemnarea lui Adrian Veştea drept candidat la funcţia de premier zguduie scena politică. Este o mutare aşteptată, dar produsă într-un moment neaşteptat, explică politologul...

PSD vrea să facă parte din guvernul Veștea: „Vom avea o discuție cu premierul desemnat”

PSD ar vrea să intre în guvernul condus de Adrian Veștea. Liderul senatorilor PSD, Adrian Zamfir, susține că partidul își dorește să rămână în...

ULTIMA ORĂ