Titus Nicoară, proaspăt retras din activitatea de baschetbalist, revine la CSM Oradea și va ocupa funcția de team manager

Anunțul a fost făcut duminică de clubul bihorean. „Unele povești nu se termină niciodată. Doar își schimbă rolul”, au transmis reprezentanții CSM Oradea.

Numirea lui Nicoară este una dintre primele mutări importante din noua etapă traversată de clubul bihorean, după încheierea colaborării cu antrenorul Cristian Achim, care a marcat una dintre cele mai importante perioade din istoria baschetului orădean.

După o carieră de peste două decenii, în care a disputat peste 700 de meciuri oficiale, Nicoară revine în cadrul clubului din orașul natal într-o nouă ipostază.

Născut la Oradea la 25 martie 1988, Nicoară și-a început cariera la CSM Oradea, unde a evoluat între 2005 și 2007, înainte de a continua în Austria, la Traiskirchen Lions. Ulterior, a jucat pentru mai multe formații importante din baschetul românesc, printre care CSM Mediaș, Steaua București, BCM U Pitești, CSO Voluntari și CS Vâlcea 1924, echipa la care și-a încheiat cariera de jucător la finalul sezonului trecut.

De-a lungul carierei, acesta a revenit de două ori la Oradea, în sezoanele 2013-2014 și 2016-2017, și a fost unul dintre oamenii de bază ai echipei naționale a României, participând inclusiv la turneul final EuroBasket 2017.

Considerat unul dintre cei mai apreciați baschetbaliști români ai generației sale, Nicoară nu a reușit să câștige titlul național în tricoul formației orădene, însă revine acum într-un rol administrativ important, în cadrul unui proiect care urmărește menținerea clubului în elita baschetului românesc.

CSM Oradea vine după un nou sezon încheiat cu medaliile de argint ale Ligii Naționale, al patrulea consecutiv, după finala pierdută în fața formației U-BT Cluj-Napoca.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Crin Antonescu: „PNL este partid conservator sau progresist, unde Bolojan a funcționat pas cu pas?

Fostul președinte al Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, a lansat o analiză extrem de critică la adresa formațiunii, reclamând o lipsă acută de identitate...

Crin Antonescu: „PNL este partid conservator sau progresist, unde Bolojan a funcționat pas cu pas?

Fostul președinte al Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, a lansat o analiză extrem de critică la adresa formațiunii, reclamând o lipsă acută de identitate...

Un avion s-a prăbușit în apropierea unui aeroport din SUA

Un avion s-a prăbușit în apropierea unui aeroport din statul american Missouri potrivit CNN. Accidentul aviatic a avut loc în apropierea unui aeroport din Butler,...

ULTIMA ORĂ