Primul deces pe litoral din acest sezon: un bărbat s-a înecat în mare, la Mamaia

Potrivit IPJ Constanța, un bărbat în vârstă de 56 de ani s-a înecat duminică în mare, în stațiunea Mamaia.

Polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112, în jurul orei 10:50, fiind informați că o persoană s-a înecat în stațiunea Mamaia.

„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 56 de ani”.

La fața locului a ajuns și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului.

Ulterior, trupul acestuia va fi dus la morgă, pentru realizarea unei autopsii. Aceasta va stabili cu exactitate cauzele morții bărbatului.

De asemenea, polițiștii au transmis că „a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

De ce nu poate fi exclus imediat Adrian Veștea din PNL. O prevedere din statut complică decizia

Liberalii se reunesc duminică seara pentru a discuta sancținoarea lui Adrian Veștea, după ce acesta a acceptat să fie premier desemnat fără consultarea partidului....

O elevă din Deva, medaliată cu bronz la o olimpiadă din SUA. Cercetarea ei ar putea ajuta la combaterea deficitului de iod

Eleva Ana-Maria Iordache de la Colegiul Național 'Decebal' Deva a câștigat medalia de bronz la International Genius Olympiad 2026, ce a avut loc în...

Informații interceptate de Ucraina, dezvăluite de Zelenski: „Indicatorii care prevăd nemulțumirea rușilor față de Putin vor crește”

Serviciile secrete ucrainene au interceptat documente secrete privind sondaje interne și previziuni, destinate inițial celor mai înalte niveluri ale guvernului rus, care relevă o...

ULTIMA ORĂ