Filiala PNL Brăila, mesaj de susținere pentru Adrian Veștea: ”A demonstrat, prin funcțiile pe care le-a ocupat, că înțelege cum funcționează statul”

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru continuă să provoace reacții în interiorul Partidului Național Liberal. Dacă mai multe voci importante din PNL și-au exprimat nemulțumirea față de alegerea făcută de șeful statului, există și organizații liberale care îl susțin public pe acesta.

Un astfel de mesaj a venit din partea organizației județene PNL Brăila. Președintele filialei, Alexandru Popa, a transmis un comunicat în care își exprimă sprijinul pentru Adrian Veștea și îi evidențiază experiența administrativă acumulată de-a lungul carierei politice.

PNL Brăila: „Este un liberal convins”

Adrian Veștea este descris drept „un liberal convins”, care și-a construit întreaga carieră politică în cadrul PNL și care a rămas fidel valorilor partidului timp de trei decenii.

Reprezentanții filialei susțin că experiența sa în administrația publică îl recomandă pentru cea mai importantă funcție executivă din stat.

„A demonstrat, prin funcțiile pe care le-a ocupat – consilier local, primar, președinte de consiliu județean și ministru – că înțelege cum funcționează statul, ce înseamnă gestionarea responsabilă a banului public și cât de important este echilibrul dintre dezvoltare și disciplină bugetară”, se arată în mesajul transmis de PNL Brăila.

„Are experiența necesară pentru funcția de premier”

Liderii liberali din Brăila consideră că România are nevoie, în actualul context, de oameni cu experiență administrativă și capacitatea de a lua decizii dificile.

„Adrian Veștea este un astfel de om. Are experiența necesară, cunoaște provocările cu care se confruntă autoritățile locale și centrale și înțelege că funcția de prim-ministru înseamnă responsabilitate și seriozitate”, mai transmite filiala liberală.

Mesajul se încheie cu o urare de succes adresată premierului desemnat și cu reafirmarea ideii că interesul țării trebuie pus înaintea calculelor politice.

„România are nevoie de lideri care își asumă responsabilitatea și care pun interesul țării mai presus de orice calcul politic. Mult succes, Adrian Veștea!”, a transmis Alexandru Popa, președintele PNL Brăila.

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Cum a construit Antoni Gaudí Sagrada Familia și de ce a murit fără să o vadă terminată

Gaudí a preluat șantierul Sagrada Familia la 31 de ani și nu l-a mai părăsit niciodată. În următoarele decenii, catedrala i-a devenit operă, refugiu...

Construcțiile ilegale de pe terenuri agricole, inclusiv transferate în intravilan, ar putea intra în legalitate prin plata unui tarif majorat de 5 ori

Construcțiile realizate pe terenuri agricole și pe terenuri agricole incluse în intravilan fără avizul privind clasa de calitate emis de Ministerul Agriculturii, în perioada...

Construcțiile ilegale de pe terenuri agricole, inclusiv transferate în intravilan, ar putea intra în legalitate prin plata unui tarif majorat de 5 ori

Construcțiile realizate pe terenuri agricole și pe terenuri agricole incluse în intravilan fără avizul privind clasa de calitate emis de Ministerul Agriculturii, în perioada...

ULTIMA ORĂ