Piețele globale reacționează la acordul de pace SUA – Iran. Bursele cresc, în timp ce petrolul scade

Creșteri pe bursele din SUA și Asia și scăderi ale petrolului

Cotația petrolului Brent a coborât cu 4.1%, la 83.75 dolari pe baril, în timp ce petrolul american West Texas Intermediate (WTI) a suferit o contracție de 4.72%, până la 80.87 dolari pe baril, notează Reuters

Anunțul acordului a impulsionat și piețele financiare americane. Contractele futures pentru indicele Dow Jones au crescut cu 0.9%, cele pentru S&P 500 cu 1.14%, iar Nasdaq 100 s-a apreciat cu 1.79%. 

În Asia, bursele au înregistrat câștiguri importante. Indicele Kospi din Coreea de Sud a urcat cu 5.56%, Nikkei 225 din Japonia cu 4.9%, iar CSI 300 din China continentală cu 1.47%. La Hong Kong, indicele Hang Seng a crescut cu 0.45%, relatează CNBC

Prevederile acordului cadru

Reacția piețelor vine după ce Statele Unite și Iranul au anunțat că au ajuns la un acord inițial pentru încheierea războiului și reluarea traficului prin Strâmtoarea Hormuz. 

Premierul Pakistanului, Shehbaz Sharif, a susținut că țara sa a intermediat negocierile, iar un memorandum de înțelegere între Washington și Teheran urmează să fie semnat vineri, în Elveția. 

Agenția iraniană Mehr a relatat că proiectul acordului prevede redeschiderea Strâmtorii Hormuz în termen de 30 de zile, iar președintele Trump a transmis pe rețelele de socializare: „Acordul cu Republica Islamică Iran este acum complet. Felicitări tuturor! Autorizez pe deplin redeschiderea Strâmtorii Ormuz și, în același timp, ridicarea imediată a blocadei navale a Statelor Unite. Nave ale lumii, porniți motoarele. Să curgă petrolul!”. 

Referitor la un acord mai amplu privind programul nuclear al Teheranului, ministrul adjunct de Externe al Iranului, Kazem Gharibabadi, a declarat că un acord mai amplu va fi negociat în următoarele 60 de zile. Discuțiile vor include ridicarea sancțiunilor americane și internaționale impuse Iranului, precum și viitorul programului nuclear iranian. 

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Constanţa: Percheziţii la persoane bănuite că înscenau accidente rutiere cu maşini de lux pentru a obţine despăgubiri de la societăţile de asigurări / Doi bărbaţi au fost reţinuţi

Poliţiştii au făcut percheziţii în judeţul Constanţa la persoane bănuite că înscenau accidente rutiere în care erau implicate autoturisme de lux, iar ulterior aceste...

Jocul la două capete al lui Lukașenko. De ce a schimbat dictatorul de la Minsk foaia în relația cu Ucraina

Liderul autoritar de la Minsk, Aleksandr Lukașenko, surprinde din nou cancelariile occidentale printr-o îndulcire bruscă a tonului diplomatic la adresa Kievului.

Remus Pricopie: Președintele Nicușor Dan nu ar fi garantat 240 de voturi pentru un Guvern condus de Adrian Veștea

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, afirmă că președintele Nicușor Dan nu ar fi garantat existența unei majorități parlamentare pentru un eventual Guvern Veștea și spune...

ULTIMA ORĂ