Zelenski susține că i-a propus lui Putin o întâlnire la summitul G7: „Este o ocazie foarte bună”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat luni că i-a propus omologului său rus, Vladimir Putin, o întâlnire în cadrul summitului G7, pentru a purta discuții în vederea încheierii războiului. Totuși, Zelenski spune că Putin nu a fost dispus să discute.

„Am transmis mesajul că suntem gata să ne întâlnim cu Putin în timpul summitului G7, deoarece Trump este acolo și Macron este acolo, deci europenii plus America. Aceasta este o ocazie bună, cred, foarte bună de a ne întâlni cu toții”, a declarat Zelenski reporterilor, în timpul vizitei la Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Lavra Kiev-Pecerska, cuprinsă de flăcări în urma unui atac rusesc.

„Europa și Statele Unite au fost de acord, iar Rusia a demonstrat din nou că… nu este pregătită să discute”, a adăugat liderul de la Kiev.

Un oficial ucrainean a declarat pentru Reuters că Zelenski le-a comunicat americanilor și președintelui francez Emmanuel Macron propunerea de discuții în cadrul summitului G7, programat în perioada 15-17 iunie în orașul Evian-les-Bains din Franța. Ucraina a transmis invitația direct și omologilor ruși, dar nu a primit un răspuns clar, a subliniat acesta.

Zelenski i-a adresat lui Putin o scrisoare deschisă

Invitația anunțată luni de Zelenski vine după ce la începutul acestei luni, Zelenski i-a adresat lui Putin o scrisoare deschisă, prin care s-a oferit să se întâlnească pentru discuții față în față.

Scrisoarea, catalogată de presa internațională drept „provocatoare”, a fost redactată pe un ton tăios și decis. Zelenski s-a declarat pregătit pentru o „încetare totală a focului”.

„Ucraina propune încheierea acestui război printr-un dialog direct între noi și dumneavoastră. Propun o întâlnire”, a declarat Volodimir Zelenski în scrisoarea sa, adăugând că „va trebui să lupte pentru propria supraviețuire dacă nu pune capăt războiului”.

În replică, Putin a declarat public că nu vede niciun motiv pentru o întâlnire și că atacurile cu drone de lungă distanță ale Ucrainei nu reprezintă o amenințare economică.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Somonul va fi mai gustos dacă îl „condimentezi” cu un ingredient banal din bucătărie

Somonul este un pește delicios, dar greu de gătit corespunzător, deoarece se poate usca rapid și devine rigid, în caz opus. Somonul este peștele potrivit...

Angajații de la metrou, terorizați de ploșnițe. Conducerea Metrorex este acuzată că nu a luat măsuri

Angajații Metrorex trag un semnal de alarmă cu privire la o invazie de ploșnițe care au pătruns în dormitoarele mecanicilor de locomotivă. Ei spun...

Pacea fragilă din Golf: Donald Trump anunță redeschiderea Strâmtorii Ormuz, însă Iranul contestă acordul

Un oficial american de rang înalt a declarat că Statele Unite și Iran au semnat un acord care prevede reluarea treptată a traficului maritim...

ULTIMA ORĂ