Femeie găsită decedată într-un hotel din Cluj-Napoca. Poliția a deschis dosar pentru „ucidere din culpă”

O femeie în vârstă de 45 de ani, cetățean străin, a fost găsită fără viață într-o cameră de hotel din Cluj-Napoca. În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Cluj, în data de 15 iunie, în jurul orei 12:55, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de managerul unei unități hoteliere din oraș, după ce o persoană cazată ar fi fost găsită decedată în cameră.

Echipajele de poliție ajunse la fața locului au confirmat cele semnalate și au identificat că victima este o femeie de 45 de ani, cetățean străin.

Primele verificări efectuate de anchetatori au arătat că nu existau urme vizibile de violență pe corpul acesteia, însă cauza exactă a decesului nu a fost stabilită în acel moment.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, unde urmează să fie efectuată autopsia, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele morții.

Ancheta este în desfășurare, fiind continuată de polițiști sub coordonarea unității de parchet competente, în cadrul unui dosar penal deschis pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Cristian Ghinea, mesaj suburban după verdictul ICCJ privind pe Dominic Fritz:

Reacție suburbană din partea lui Cristian Ghinea, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Dominic Fritz e în conflict de...

Fostul partid al lui Dragoş Pîslaru, REPER, profită de evenimentele de pe scena politică şi face recrutări de membri

Preşedintele partidului REPER, Camelia Sălcudean, acuză un „asalt coordonat, pe mai multe fronturi” care pun în pericol „direcția democratică a țării ” ca să...

Scandal la summitul UE după contactele secrete cu Kremlinul: Macron și Merz au criticat inițiativa lui Costa de a relua comunicarea cu Putin

Summitul Consiliului European de la Bruxelles s-a transformat într-o confruntare politică majoră după ce Emmanuel Macron și Friedrich Merz au contestat deschiderea unor canale...

ULTIMA ORĂ