Sebastian Burduja, după ședința PNL: „Nu sprijinim un premier impus peste capul nostru”

Președintele PNL București, Sebastian Burduja, a transmis luni, pe Facebook, principalele decizii luate în ședința conducerii naționale a partidului , dar și poziția sa personală privind direcția politică a liberalilor.

Burduja a precizat că votul său s-a aliniat cu deciziile asumate în partid.

„S-a încheiat ședința conducerii naționale a PNL. V-am spus dinainte cum votez, așadar am votat PENTRU următoarele decizii:

  1. Nu facem guvern cu PSD, așa cum am mai decis de 3 ori.
  2. Nu sprijinim un premier impus peste capul nostru, cu termen mâine ora 10 pentru depunerea mandatului de către premierul desemnat. Dacă guvernul propus ajunge totuși la vot, PNL nu va vota guvernul, iar nerespectarea deciziei va duce la excludere. Aceeași sancțiune se va aplica oricărui membru PNL care acceptă să facă parte din guvernul propus.
  3. Cerem reluarea imediată a consultărilor politice cu partidele, în acord cu prevederile constituționale, pentru a identifica o soluție pentru deblocarea situației, cu mandatarea Președintelui Ilie Bolojan în acest sens.”

Burduja a spus că se aștepta la o ședință mai simplă, însă discuțiile au fost mai tensionate decât anticipa, în contextul presiunilor politice.

„Mă așteptam să fie cea mai ușoară ședință. De ce? E simplu: un partid care lasă pe alții să-i impună premierul, împotriva a ceea ce a hotărât el însuși, se desființează cu mâna lui. Își pierde cuvântul. Iar cuvântul, când ți-l pierzi, poți să pleci acasă. Și în politică, și în viață.”

El a mai precizat că decizia majorității din partid a fost una corectă și că PNL trebuie să își respecte angajamentele față de electorat.

„N-a fost o ședință nici ușoară, nici scurtă. Dar cei mai mulți dintre noi am ales corect. Din două motive pe care le înțelege oricine: să ne ținem de cuvânt și să-i respectăm pe români.”

„Pentru PNL, acesta trebuie să fie momentul zero. Pe bune. Să ne asumăm că suntem un partid de dreapta, liberal-conservator, și mergem înainte pe picioarele noastre, „prin noi înșine”. E timpul să investim în oameni și să creștem liderii de mâine. Să dezbatem idei și să lucrăm la un nou proiect de țară. Să scoatem în față oamenii buni și cinstiți din partid și să deschidem larg ușa pentru toți cei care au aceleași valori.”, a scris Burduja.

Sebastian Burduja a transmis că responsabilitatea pentru formarea unui nou guvern revine celor care au contribuit la căderea celui anterior

„In rest, e la fel de simplu: cei care au dărâmat guvernul Bolojan, aceia să facă altul. PSD are președinte, zice că are și soluții. Poftiți la treabă. Iar dacă nu vreți sau nu puteți, mai rămâne un singur drum cinstit: alegeri anticipate.”

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Dan Dungaciu pune tunurile pe actuala clasă politică: „o improvizație fără busolă”, „un câine care încearcă să-și prindă singur coada”

Prim vicepreședintele AUR Dan Dungaciu a făcut, la Realitatea PLUS, o serie de declarații extrem de critice la adresa modului în care este gestionată...

Peter Magyar anunță un acord cu Metsola pentru închiderea procedurii Articolului 7 împotriva Ungariei

Premierul ungar Peter Magyar afirmă că a discutat cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, despre închiderea până în toamnă a procedurii Articolului 7 împotriva...

Adrian Veștea își anunță candidatura la șefia PNL și îi cere lui Ilie Bolojan amânarea Congresului pentru 28 iunie

Premierul desemnat Adrian Veștea a transmis joi, pe Facebook, că intenționează să candideze pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal (PNL), spunând că...

ULTIMA ORĂ