Stadiul lucrărilor la calea ferată dintre Cluj-Napoca și Aghireș a ajuns la 70%

Oficialul din Ministerul Transporturilor vorbește despre un „progres excelent și pe lotul 1 al magistralei feroviare Cluj – Oradea, între Cluj-Napoca și Aghireș”.

Conform acestuia, stadiul fizic al lucrărilor a depășit pragul de 70% stadiu fizic și avansează într-un ritm „foarte bun” către atingerea jalonului PNRR și finalizarea lucrărilor în anul 2027, conform termenelor contractuale.

El arată că un moment important este începerea lucrărilor la noul pod feroviar peste Someș, în municipiul Cluj-Napoca, una dintre structurile importante ale proiectului.

Horațiu Cosma spune că peste 1.200 de tone de piatră spartă sunt amplasate în șantier în fiecare zi, că aproximativ 300 de metri de traverse sunt montați zilnic și că circa 500 de metri de șină sunt instalați în fiecare zi.

Cale ferată instalată pe un fir

Primul fir de circulație are deja șina montată integral pe întregul tronson, iar pe al doilea fir au fost instalate până acum aproximativ 17 kilometri de traverse și 10 kilometri de șină.

În paralel, se lucrează la stațiile de pe traseu, la sistemele de electrificare și semnalizare, precum și la noua hală de mentenanță din apropierea stației Cluj-Napoca, un obiectiv esențial pentru exploatarea modernă a acestei magistrale.

Valoarea lucrărilor pe cei 30 de kilometri între Cluj-Napoca și Aghireș este de aproximativ 2 miliarde de lei.

Lucrările fac parte din proiectul de modernizare și electrificare a liniei de cale ferată dintre Cluj-napoca și Oradea.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Orașul peste care ploua cu funingine în anii '90, la trei decenii după epoca industrială. „Urmele negrului de fum se mai văd”

Copșa Mică a devenit cunoscut în lume pentru poluare și înfățișarea sa stranie din secolul XX, când orașul era acoperit cu negru de fum...

Cupa Mondială 2026: Canada, festival ofensiv cu Qatar, scor 6-0. Kone s-a accidentat grav, David a reuşit un hattrick – FOTO, VIDEO

Reprezentativa Canadei a învins, joi, la Vancouver, cu scorul de 6-0, selecţionata Qatarului, în etapa a doua a grupei B de la Cupa Mondială....

Focuri de armă auzite în Times Square, cu ocazia paradei echipei Knicks după câştigarea titlului NBA. Nu au fost persoane rănite – VIDEO

Focuri de armă au fost auzite în Times Square, cu ocazia paradei echipei Knicks care a sărbătorit titlul NBA la New York. „Poliţia a...

ULTIMA ORĂ