A expirat ultimatumul dat de Bolojan lui Veștea. Ce urmează

Ultimatumul dat, luni seară, de președintele PNL, Ilie Bolojan, lui Adrian Veștea să își depună mandatul a expirat. Premierul desemnat a anunțat imediat după ședința liberarilor că nu-l va depune și va merge până la capăt cu procedura învestirii Guvernului.

La ora 10.00 a expirat ultimatumul dat de PNL lui Adrian Veștea. Liberalii i-au cerut acestuia să-și depună mandatul de premier desemnat. De asemenea, i-au cerut președintelui Nicușor Dan să reia negocierile. Social-democrații așteaptă să înceapă negocierile pentru noul cabinet, în vreme ce liberalii se pregătesc de noi ședințe, inclusiv de un congres extraordinar pentru excluderea prim-vicepreședintelui Adrian Veștea.

Deputatul liberal Mircea Fechet spune că în cadrul ședinței PNL de luni seara s-a discutat despre convocarea și a Congresului întâlnirea Biroului, însă s-a așteptat mișcarea lui Adrian Veștea. La ora 10:04 s-a declarat că Veștea se află în afara statutului partidului, motiv pentru care vor fi declanșate procedurile de excludere, atât împotriva lui, cât și împotriva colegilor liberali care figurează pe lista de miniștrii în cabinetul său.

Adrian Veștea a anunțat că nu-și va depune mandatul

Imediat după ședința conducerii liberalilor, premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că nu își va depune mandatul.

„Vreau să fie foarte clar: nu îmi depun mandatul de premier desemnat. Am acceptat această responsabilitate cu bună-credință și voi merge mai departe cu mandatul încredințat, pentru că România are nevoie urgentă de stabilitate și de un guvern funcțional.
Nu sunt un om conflictual și nu mi-am dorit nicio clipă ca această situație să provoace tensiuni sau rupturi în interiorul partidului. Respect decizia colegilor mei, chiar dacă mi-aș fi dorit ca propunerea pe care am prezentat-o să fie analizată dincolo de presiunea și emoțiile momentului.

Am acceptat mandatul de premier desemnat pentru România, nu împotriva PNL și nu împotriva lui Ilie Bolojan. Tocmai de aceea, nu pot fi de acord cu prezentarea acestei desemnări drept un „act ostil” sau o încercare de rupere a partidului. Nu am construit nimic împotriva colegilor mei și nu urmăresc o confruntare internă. Guvern minoritar? Nu sunt vremuri pentru așa ceva. Am răspuns unei responsabilități într-un moment în care țara are nevoie urgentă de stabilitate și de un guvern funcțional.
Nu voi transforma diferențele de opinie într-un conflict personal și nu voi răspunde atacurilor prin alte atacuri. Dar voi apăra cu fermitate buna mea credință, munca depusă și dreptul de a demonstra că această formulă poate oferi României soluțiile de care are nevoie.
Partidele și liderii se pot afla, uneori, pe poziții diferite. Interesul României trebuie însă să rămână mai presus de orice tensiune politică”, a transmis Adrian Veștea pe Facebook.

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

AI preia comanda în război / La Salonul Internațional de Apărare de la Paris echipamentele de luptă îți spun că trăiești deja viitorul

Dacă e să te uiți la ce s-a prezentat până acum la Salonul Internațional de Apărare și Securitate Eurosatory de la Paris, ai ajunge...

Ursul care a atacat un turist elvețian pe Transfăgărășan a fost ucis. Autoritățile au mai emis încă un ordin de împușcare

Un urs care l-a atacat, luni, pe Transfăgărășan, pe un elvețian, a fost omorât. Bărbatul de 44 de ani era împreună cu mai mulți...

„The Perfect Bottle for the Perfect Water” – AQUA Carpatica la Bucharest Design Festival

AQUA Carpatica participă la Bucharest Design Festival cu expoziția capsulă „The Perfect Bottle for the Perfect Water”, un proiect dedicat designului de produs și...

ULTIMA ORĂ