Într-o ediție transmisă live de Gândul, deputatul Alexandru Rafila a analizat deciziile luate de autorități în timpul pandemiei de COVID-19 și a susținut că unele dintre măsurile adoptate în România au fost mai restrictive decât în alte state. Acesta consideră că închiderea prelungită a școlilor a avut cele mai grave consecințe asupra copiilor și a explicat de ce s-a opus încă de la început acestei decizii. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Alexandru Rafila: „Copiii noștri au fost traumatizați în cel mai înalt grad”
Rafila a arătat că multe state au adoptat măsuri restrictive în timpul pandemiei. România a mers mai departe în anumite privințe. În opinia sa, cea mai mare greșeală a fost menținerea școlilor închise pentru o perioadă îndelungată.
„Dacă în multe țări a existat obligativitatea vaccinării sau a certificatului verde ori limitarea circulației, noi am luat niște măsuri negândite care nu erau în alte țări. Și cred că cea mai negândită măsură a fost legată de prelungirea închiderii școlilor. Mergeam la Organizația Mondială a Sănătății, la OMS, și ca să vezi, în România erau închise școlile, la Geneva toate școlile erau deschise.”, afirmă acesta.
Rafila consideră că efectele nu s-au rezumat la procesul educațional, ci au influențat dezvoltarea copiilor.
„Copiii noștri au fost traumatizați în cel mai înalt grad. Nu e vorba doar de cunoștințele pe care le-au pierdut. Interacțiunile dintre copii, viața și dezvoltarea lor au fost profund afectate.”, spune Alexandru Rafila.
Școlile au fost închise când România avea doar 30 de cazuri
Fostul ministru a explicat că s-a opus încă de la început închiderii școlilor, deși făcea parte doar din structura tehnică de gestionare a situației, fără a ocupa o funcție publică.
„Eu m-am opus de la început. Eram într-un comitet tehnic, n-aveam nicio funcție publică. A venit această propunere de a închide școlile și nu am fost de acord.”, afirmă Rafila.
Acesta a subliniat că măsura a fost luată într-un moment în care numărul cazurilor era foarte redus.
„Știți câte cazuri erau în România când s-au închis școlile? 30 de cazuri. La 30 de cazuri noi am închis școlile în România.”, spune acesta.
În opinia sa, autoritățile ar fi trebuit să pună accent pe măsuri de prevenție și educație sanitară.
MAI MULT GANDUL.RO„În loc să încercăm de atunci să instruim copiii și personalul didactic, să insistăm pe dezinfecție, spălatul pe mâini și alte măsuri de prevenție, am ales închiderea școlilor.”, concluzionează Alexandru Rafila.





