SUA și Iran, acord la Geneva asupra unei „foi de parcurs de 60 de zile”: Securizarea Strâmtorii Ormuz și pacea în Orientul Mijlociu, miza negocierilor

Statele Unite și Iranul au făcut un pas important către un posibil acord de pace, după ce au convenit în Elveția asupra unei foi de parcurs de 60 de zile. Negocierile vizează încheierea conflictului din Orientul Mijlociu, stabilizarea Libanului și securizarea tranzitului prin Strâmtoarea Ormuz.

Negocierile dintre Statele Unite și Iran au înregistrat primul progres major de la reluarea dialogului diplomatic, după ce delegațiile celor două state au convenit asupra unei „foi de parcurs” care să conducă la un acord final în următoarele 60 de zile. Anunțul a fost făcut luni de mediatorii din Pakistan și Qatar, care facilitează discuțiile desfășurate în Elveția, potrivit CNBC.

Conform declarației comune, cele două părți au stabilit cadrul pentru continuarea negocierilor și lansarea imediată a unor discuții tehnice care vor avea loc în această săptămână.

„Au convenit asupra unei foi de parcurs care vizează ajungerea la un acord final în termen de 60 de zile, punând bazele pentru începerea imediată a unor discuţii tehnice suplimentare”, au transmis guvernele Pakistanului și Qatarului în comunicatul comun.

Negocierile de pace SUA – Iran – Foto: Profimedia images

SUA și Iran creează o structură comună pentru gestionarea crizei din Liban

Unul dintre cele mai importante rezultate ale primei runde de negocieri îl reprezintă acordul privind înființarea unei celule comune de gestionare a conflictelor. Noua structură va reuni reprezentanți ai Statelor Unite, Iranului și Republicii Libaneze și va funcționa sub coordonarea mediatorilor internaționali.

Scopul principal este monitorizarea și respectarea încetării operațiunilor militare din Liban, zonă care a devenit una dintre cele mai sensibile componente ale actualului conflict regional.

„Părţile au convenit să înfiinţeze o celulă de gestionare a conflictelor, care să reunească părţile şi Republica Libaneză şi să fie condusă de mediatori, pentru a asigura respectarea încetării operaţiunilor militare din Liban”, se arată în declarația comună a mediatorilor.

Măsura este considerată esențială pentru consolidarea armistițiului fragil existent în regiune și pentru prevenirea unor noi confruntări care ar putea destabiliza procesul de pace.

Linie directă pentru protejarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz

Un alt punct important al înțelegerii îl reprezintă crearea unei „linii de comunicare” permanente între Washington și Teheran. Mecanismul are rolul de a preveni incidentele militare, neînțelegerile și blocajele care ar putea afecta navigația prin Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol și gaze naturale.

„A fost stabilită o linie de comunicare între părţi (…) pentru a evita incidentele şi întreruperile de comunicare, cu scopul de a asigura trecerea în siguranţă a navelor comerciale prin strâmtoarea Hormuz”, au precizat mediatorii.

Strâmtoarea Ormuz este considerată un punct strategic major pentru economia globală, iar orice perturbare a traficului naval din zonă poate avea efecte imediate asupra piețelor energetice și asupra comerțului internațional.

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Şedinţa comună a celor două Camere pentru învestirea a Guvernului Veştea are loc luni, de la 21.30

Cele două Camere ale Parlamentului se reunesc în şedinţă comună pentru învestirea a Guvernului Veştea de luni, de la 21.30.

Jeremy Clarkson spune că se află în remisie după diagnosticul de cancer de prostată: „Medicii l-au depistat la timp”

Jeremy Clarkson afirmă că se află oficial în remisie la mai puţin de o săptămână după ce a dezvăluit, în ultimele episoade din sezonul...

„Faraonul” Salah a marcat, Egiptul a obținut prima sa victorie la Cupa Mondială, 3-1 cu Noua Zeelandă

Prezentă pentru a 4-a oară la un turneu final al Campionatului Mondial de fotbal, echipa Egiptului a obținut prima sa victorie, 3-1 (0-1) cu...

ULTIMA ORĂ