„Ai «șobolănit» pe ascuns cu PSD” Ludovic Orban, atac dur la adresa lui Nicușor Dan

Fostul lider al PNL Ludovic Orban a transmis, luni, un atac dur la adresa președintelui Nicușor Dan.

Atacul dur al lui Ludovic Orban

„Te-am susținut ca să lupți alături de noi împotriva lor”, a scris fostul lider liberal.

„Contra pesediștilor, ale căror tentacule sufocă toate instituțiile și companiile de stat, care sunt corupți până în măduva oaselor și sunt incurabili, care au construit un sistem ce sufocă România și o ține pe loc”.

„Contra auriștilor și șoșocarilor, criptocomuniști, antidemocrați, antieuropeni, cu un discurs bazat pe minciună, ură și violență și înclinați să impună un regim iliberal și să ducă România din nou sub influența rusească”.

„Contra securiștilor care vor să controleze deciziile în statul român fără să răspundă pentru dezastrul pe care îl provoacă prin nefăcutele acoperiților care le ascultă comenzile din interes sau din frică”.

„Contra rețelei de complicități a magistraților corupți din sistemul de justiție, care controlează CSM și cele mai importante poziții de conducere”, a specificat Orban.

Acesta a mai indicat că „nu numai că nu ai mișcat un deget împotriva lor, dar te-ai aliat cu ei și vrei să conduci alături de ei. Asta se cheamă trădare. Trădarea oamenilor care au crezut în tine și te-au votat ca să devii președintele României”.

„Ai «șobolănit» pe ascuns cu PSD”

„Nu ai făcut nimic ca să oprești ungerea lui Savonea ca președinte al ÎCCJ. Le-ai numit procurorii-șefi și adjuncții cât ai zice pește. Ai păstrat aceiași oameni în fruntea serviciilor, deși era evident pentru orice om cu un minim de bun-simț că schimbarea lor este vitală și că nu se poate face nicio reformă a serviciilor atât timp cât ei rămân la butoane. Ai tăcut complice la toate mizeriile care s-au întâmplat de când ești președinte”, a scris fostul lider PNL.

„Ai «șobolănit» pe ascuns cu PSD ca să dărâmi guvernul Bolojan și vrei acum să fie învestit un guvern bazat pe voturile pesediștilor, șoșocarilor, georgiștilor și auriștilor”, a mai adăugat Ludovic Orban.

Fostul lider al PNL a concluzionat cu ideea că „pe mine nu mă mai reprezinți. Să nu te miri dacă voi ajunge să te consider, în curând, cea mai mare amenințare pentru democrația din România. Și că voi acționa în consecință. Adică voi începe să susțin necesitatea demiterii tale din funcția pe care ai ajuns să o ocupi mințindu-ne pe noi, oamenii de bună-credință din România”.

MAI MULT MEDIAFAX

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Romeo Lungu, aviz negativ pentru Ministerul Dezvoltării. Avizul este unul consultativ

Romeo-Daniel Lungu, propus la Ministerul Dezvoltării în Guvernul Veștea, a primit aviz negativ în urma votării. Avizul este doar consultativ. Acesta a primit 18 pentru...

Premieră la Bursa de Valori București: Christian Tour devine primul touroperator listat. IPO-ul a fost suprasubscris

Christian ’76 Tour S.A., unul dintre principalii operatori de turism din România, este primul touroperator listat la Bursă de Valori Bucureşti (BVB). 

Alertă cod roşu de ”căldură extremă”, miercuri şi joi, într-o parte a sudului Regatului Unit

O rară alertă cod roşu de ”căldură extremă”, de nivelul maxim, a fost declarată - miercuri şi joi - într-o parte a sudului Regatului...

ULTIMA ORĂ