Sunday, September 28, 2025

O nouă lovitură în dosarul "2 Mai". Dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, eliberat sub control judiciar

Solutia pe scurt:

În temeiul art. 348 alin. (1) C.pr.pen. rap. la art. 223 C.pr.pen., art. 242 alin. (2) C.pr.pen., cu ref. la art. 211 alin. (1) şi art. 202 alin. (1) C.pr.pen., constată legalitatea măsurii arestării preventive Și înlocuieşte măsura arestării preventive dispuse faţă de inculpatul DUMA TUDOR zis „MARU” (…) cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.

 

Dispune punerea în libertate a inculpatului DUMA TUDOR zis „MARU” la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este arestat sau deţinut în altă cauză.”

Duma este obligat să se prezinte la organul de urmărire penală și în fața magistraților ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinţei și să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul în fapt inculpatul, conform programului de supravegherestabilit.

De asemenea, “Maru” nu are voi să ia legătura cu alți suspecți în dosar: CONSTANTIN COSTIN-ANTON zis „LOPATĂ”,  CONSTANTIN ȘTEFAN-CIPRIAN, precum și cu o serie de alți martori.

 

Tudor Duma, zis „Maru”, presupusul dealer de droguri al lui Vlad Pascu, a fost reținut după ce s-a filmat în timp ce a intrat prin efracție în farmacia Spitalului Floreasca.

MAI MULT REALITATEA

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

America se pregătește pentru cea mai mare demisie în masă din istorie. Peste 100.000 de persoane pleacă marți. „Un plan eficient”

Administrația Trump se pregătește să supravegheze marți cea mai mare demisie în masă din istoria SUA, peste 100.000 de angajați federali urmând să demisioneze...

Alegeri în R. Moldova – A fost depăşit pragul de prezenţă la vot necesar validării scrutinului

Peste 33% din electorat a votat până acum în cadrul alegerilor parlamentare din Republica Moldova, astfel că scrutinul poate fi considerat valabil din acest...

Prințul Harry: „Zvonurile despre întâlnirea tensionată cu Regele vin de la persoane rău intenționate”

Prinţul Harry a sugerat că există persoane care încearcă să saboteze reconcilierea lui cu regele Charles, respingând relatările din presă despre recenta lor întâlnire...

ULTIMA ORĂ