OCDE doreşte scurtarea concediului de creștere a copilului, considerând că acesta este prea lung

OCDE intră tare peste România și cere scurtarea concediului acordat proaspetelor mămici după naștere. Cei de la OCDE spun că e bine ca mamele să revină cât mai repede pe piața muncii.

Pe de altă parte, reprezentanţii Ministerului Muncii susţin că încurajează întoarcerea mai repede a femeilor la locul de muncă: „România acordă stimulente de inserţie pentru încurajarea celor care se întorc mai devreme la lucru. Valoarea stimulentului pentru cei care se întorc până când bebeluşul împlineşte 6 luni este de 1.500 de lei, iar după 6 luni, 650 de lei.”, a spus Raul Giuglea, purtător de cuvânt, Ministerul Muncii.

Femeile care au copii se pot pensiona mai repede, conform noii legi a pensiilor. Măsura ar trebui eliminată, susţine Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

ANM avertizează: vânt puternic și frig în mai multe zone ale țării. Când va veni, în sfârșit, primăvara

În documentul venit direct de la Paris pe masa Guvernului sunt precizări legate şi de noua lege a pensiilor: Reducerea vârstei de pensionare pentru femei în funcţie de numărul de copii ar trebui eliminată.

Noua lege a pensiilor presupune ca femeile care au copii să iasă mai repede la pensie. Fiecare copil înseamnă minus 6 luni, iar maximul fiind de trei ani şi jumătate.

Măsura este destinată stimulării natalităţii, o problemă cu care România se confruntă de mult timp, susţin guvernantii. O eventuală modificare a prevederilor din noua lege este dificilă.

Cercetătorii au creat super-vaca modificată genetic, care produce lapte pentru diabetici

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Viktor Orban transmite primul său mesaj din opoziție: „Cooperarea cu Bruxelles-ul este o greșeală strategică”

La doar o zi după ce a părăsit fotoliul de prim-ministru al Ungariei, Viktor Orbán a lansat un avertisment direct la adresa noului guvern...

Avalanşă de mari dimensiuni la Bâlea Lac. „Se pot produce în orice moment al zilei”

O avalanşă de topire de mari dimendiuni s-a produs la Bâlea Lac, instabilitatea zăpezii fiind accentuată, scrie News.ro. „Avalanşă de topire de dimensiuni mari,...

UE propune un cont unic de economii și investiții. Vor fi comisioane și taxe mai mici pentru cetățeni

Uniunea Europeană pregătește o nouă oportunitate pentru cetățenii săi conturile europene de economii și investiții.

ULTIMA ORĂ