Un clujean și-a făcut o adevărată plantație de canabis la el în casă. Procurorii DIICOT l-au lăsat fără „recoltă” și l-au deferit justiției

“Din actele de urmărire penală a rezultat faptul că acesta, pe parcursul anului 2024, a deţinut şi comercializat droguri de risc (canabis), pentru sume cuprinse între 1.000 şi 2.000 lei. De asemenea, cercetările au relevat faptul că acesta a iniţiat şi dezvoltat în locuinţa sa din judeţul Cluj o cultură de canabis destinată comercializării”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de DIICOT.În urma percheziţiei domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate cantităţile de 5,4 kilograme muguri de canabis, 49 de plante aflate în diferite stadii de dezvoltare (în greutate de peste 11 kilograme masă verde), componente necesare instalaţiei pentru întreţinerea culturii, cântare de precizie, mai multe sisteme de stocare a datelor, suma de 4.300 lei, precum şi alte mijloace de probă.

Inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj.

Percheziții DNA la Consiliul Județean Călărași. Vizat ar fi chiar președintele instituției, Vasile IliuțăAcţiunea a beneficiat de sprijinul criminaliştilor de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj, jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj şi al unui echipaj canin de la Direcţia Regională Vamală Cluj.Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic din cadrul DIICOT şi Direcţia de Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române. 

Cercetătorii au creat super-vaca modificată genetic, care produce lapte pentru diabetici

MAI MULT REALITATEA

Mesaj ferm al Papei Leon al XIV-lea: Victimele abuzurilor trebuie despăgubite

Papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit, luni, la Madrid cu șase supraviețuitori ai abuzurilor sexuale comise de clerici, relatează AP. Acesta a promis că va...

Recomandăm și ...

ULTIMĂ ORĂ Ieftinire considerabilă a carburanților în stațiile OMV, Petrom și Rompetrol. Prețuri sub 9,5 lei/l

Cei mai importanți distribuitori de carburanți autohtoni, OMV Petrom și Rompetrol, au ieftinit luni după amiază benzina cu 20 de ani/l și motorina cu...

Cele mai valoroase bunuri vândute de ANAF la licitație. Cel mai scump a costat peste 2 milioane de lei

Apartamentele de lux, situate în zone centrale din București, au adus cei mai mulți bani în conturile ANAF, la două luni de când și-a...

Fenomenul El Nino va amplifica valurile de căldură în România. Țara riscă secetă prelungită și furtuni și mai violente

Organizația Națiunilor Unite și Organizația Mondială Metorologică avertizează țările să se pregătească pentru fenomenul El Niño.

ULTIMA ORĂ