Blocul Național Sindical acuză: „Noua Lege a pensiilor interzice cumulul pensiei cu salariul până la vârsta de 70 de ani”

Blocul Național Sindical atrage atenția că prevederile art. 46 alin.(2) din Legea nr. 360/2023 și art. 19 din Normele metodologice sunt susceptibile de următoarele efecte juridice:

– obiectul de reglementare și scopul urmărit ale art. 46 alin.(2) din Legea nr.360/2023 ridică probleme de neconstituționalitate, în ceea ce privește interzicerea cumului pensiei cu salariul;

– normele mai sus-menționate nu sunt corelate cu prevederile art.56 din Codul muncii, care prevăd posibilitatea continuării activității persoanei care îndeplinește condițiile cumulative de pensionare în baza aceluiași contract individual de muncă;

 

– se încalcă principiul legii secundare, în sensul că normele de aplicare ale Legii nr.360/2023 adaugă la lege;

– se instituie situații discriminatorii între pensionari.

„Noua lege a pensiilor instituie, practic, interzicerea cumului pensiei cu salariul până la vârsta de 70 de ani, chiar dacă se referă la posibilitatea de a opta între pensie și continuarea activității”, precizează BNS într-un comunicat.

Concluziile sindicaliștilor sunt următoarele:

• legea nu precizează dacă pensionarii pot continua activitatea la același angajator sau la un angajator diferit, în baza aceluiași contract individual de muncă sau în baza unui alt contract

• legea este ambiguă pentru că nu prevede ce se întâmplă după împlinirea vârstei de 70 de ani – dacă pensionarul mai poate să muncească sau dacă interzicerea cumului nu se mai aplică în cazul lor

• normele de aplicare, menite să pună executare prevederile legii, vorbesc despre continuarea activităţii în baza aceluiaşi contract de muncă și mai instituie alte 4 noi situații în care opțiunea între pensie și continuarea activității nu se aplică

• legea, așa cum e scrisă ea, în primul rând încalcă drepturi fundamentale ale omului – dreptul fundamental la pensie și dreptul la muncă; ne îndepărtăm de principiile democratice și standardele internaționale privind drepturile omului

• normele de aplicare ale legii nu sunt în concordanță cu legea și va crea confuzii în practică. În loc să clarifice și să completeze legea, acestea adaugă la confuzia deja existentă și va conduce la discriminări între pensionari

„Așadar, legea și normele de aplicare nu fac altceva decât să creeze confuzii și vor conduce la interpretări diferite, neaplicarea unitară a legii și la discriminări între pensionari.

Pensionarii vor fi puși în situația de a renunța la continuarea activității lor la o vârstă la care se bucură de o experiență importantă sau vor fi puși în situația de a renunța la pensie, un drept câștigat. La fel, angajatorii vor fi puși în situația să renunțe la profesioniști, obligați să opteze pentru pensie.

În acest sens, Blocul Național Sindical va pregăti o notă de fundamentare și un proiect de lege care să îndrepte cele enumerate mai sus”, a informat BNS.

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Încep lucrările de înregistrare sistematică în localitatea ta Ce trebuie făcut? Cum te pregătești?

Atunci când în localitatea ta încep lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților, este important să te informezi din timp și să cunoști pașii pe...

Grindeanu: PSD este gata să formeze un guvern care să intre cât mai rapid în funcție. Cu AUR, nu

Sorin Grindeanu a spus că România are nevoie de un guvern rapid. „E vorba de angajamente internaționale, e vorba de PNRR, este vorba de SIFE,...

ULTIMA ORĂ