Sunday, October 12, 2025

Alegeri 2024. Care este ultima zi pentru obținerea vizei de flotant în vederea votului

ei care doresc să voteze la alegerile locale în altă localitate decât cea din buletin mai au la dispoziție foarte puțin timp pentru a obține o viză de flotant. Dacă nu o au deja în buletin la începutul lunii aprilie, nu vor putea vota la locale în localitatea în care locuiesc de fapt.

Viza de flotant trebuie să fie aplicată pe buletin cu minim 60 de zile înainte de ziua votului. Alegerile locale au loc pe 9 iunie, iar pentru a vota la ele, viza de flotant trebuie aplicată cel târziu în data de 5 aprilie.

„Mai sunt două săptămâni în care pot să îşi ia viza de flotant. Dacă locuiesc în Bucureşti, dar nu au buletin de Bucureşti sau viza lor de flotant expiră, legea spune că trebuie, ca să votezi, să ai o viză de flotant cu cel puţin 60 de zile înainte de momentul votului. (…) Termenul limită, ca să o ai deja în buletin (viza de flotant, n.r.) este 5 aprilie”, a declarat Nicuşor Dan.

Documente necesare pentru a obține viza de flotant

Actele care trebuie prezentate la primărie pentru eliberarea vizei sunt:

 

Cerere de viza de flotant completatăAct de identitate (carte de identitate sau pașaport)Documente care atestă dreptul de folosință a locuinței (contract de închiriere, titlu de proprietate, adeverință de la proprietar)Declarație pe proprie răspundere

 

Autoritățile locale pot solicita și alte documente, precum certificatul de naștere sau de căsătorie.

MAI MULT REALITATEA

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Cea care va deveni probabil prima femeie premier al Japoniei este o împătimită a rockului heavy metal şi cântă la tobe pentru a se relaxa. S-a căsătorit spunând „Da”...

Sanae Takaichi a fost aleasă recent să conducă Partidul Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia. Politiciana în vârstă de 64 de ani...

Cercetătorii au găsit un „comutator” din creier care oprește foamea: ar putea revoluționa tratamentul împotriva obezității

Cercetătorii din Germania, Canada și Marea Britanie au descoperit un mecanism din creier care reglează senzația de foame. O proteină numită MRAP2 acționează ca...

Baschet masculin: U BT Cluj, victorie după prelungiri la debutul în Liga Adriatică, în deplasare, cu KK Krka

Campioana U BT Cluj a obţinut victoria sâmbătă, în deplasare, cu formaţia slovenă KK Krka Novo mesto, scor 85-83 (40-36, 77-77), după prelungiri, în...

ULTIMA ORĂ