Wednesday, November 19, 2025

Alpiniştii care urcă pe Everest, obligați să-și adune FECALELE în saci, la fel ca în cazul animalelor de companie

Un oficial din cadrul municipalităţii rurale Pasang Lhamu, una dintre autorităţile responsabile de partea nepaleză a muntelui, a declarat că este vorba de o schimbare permanentă a regulilor, potrivit The Guardian, citat de news.ro. 

“Prin impunerea obligativităţii folosirii pungilor biodegradabile, sperăm să iniţiem o schimbare pozitivă semnificativă şi să protejăm acest sit de patrimoniu mondial de alte daune cauzate de … poluarea cu deşeuri umane”, a scris preşedintele municipalităţii într-un e-mail.

“Aceasta va fi o practică permanentă din următorul sezon al Everest Summit”.

Un alpinist australian a descris în linii mari procedura: “Le înmânează tuturor alpiniştilor şi tuturor şerpaşilor, foloseşti aceste pungi în Tabăra I, Tabăra III şi Tabăra IV sau în orice altă locaţie unde trebuie să mergi… iar apoi, din câte am înţeles, totul este adunat în Tabăra II şi dus cu avionul. Ei spun că vor verifica bagajele, nu ştiu dacă vor face asta sau nu”. 

Anterior, se aştepta ca alpiniştii să sape gropi pentru a-şi elimina deşeurile sau să le lase la soare, pentru a se descompune mai repede, dar procesul este aproape blocat din cauza temperaturilor scăzute. Mulți alpiniști sunt sceptici și în ceea ce privește eficiența noii propuneri privind colectarea. 

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Dronele ruseşti au lovit Harkov, rănind 32 de persoane, potrivit oficialilor ucraineni

Dronele ruseşti au lovit clădiri de apartamente în al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Harkov, rănind 32 de persoane, inclusiv doi copii, provocând...

Șantierul Damen Mangalia NU va fi scos deocamdată la licitație. Lipsă de cvorum și argumente contra la adunarea creditorilor

Adunarea creditorilor companiei Damen Shipyards Mangalia, aflată în insolvență, operatorul șantierului naval omonim, nu a putut lua o decizie privind propunerea administratorului judiciar, de...

Avioane de luptă ale NATO, ridicate de urgență în aer, după un nou atac rusesc asupra vestului Ucrainei

Avioane poloneze şi ale aliaţilor au fost ridicate în aer, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat...

ULTIMA ORĂ