VIDEO Interogatoriul cu un presupus autor al atacului de la Moscova, difuzat de televiziunea rusă

Televiziunea rusă a difuzat sâmbătă imagini cu interogatoriul după arestarea celor patru presupuși autori ai atacului din sala de concerte din Moscova, ucigând cel puțin 133 de persoane. Autoritățile ruse au anunțat sâmbătă arestarea a 11 persoane, inclusiv a celor patru presupuși atacatori, cetățeni străini, în regiunea Bryansk, la granița cu Ucraina și Belarus.

Postul public rus Pervîi Kanal, controlat de guvernul rus, a prezentat imagini cu suspecții luați de polițiști înarmați, trei dintre ei cu sânge pe față.

În filmările interogatoriilor, doi dintre suspecți își recunosc vinovăția, unul spunând că au acționat pentru bani.

Potrivit agenției ruse TASS, un bărbat reţinut sub suspiciunea de implicare în atac a declarat că i s-a promis o recompensă de 500.000 de ruble (5.400 de dolari).

Bărbatul a adăugat că jumătate din bani au fost transferaţi pe cardul său şi i s-a promis că va primi cealaltă jumătate mai târziu. El a pierdut cardul în timp ce încerca să scape de poliţişti.

Potrivit presei ruse și deputatului Alexandre Khinstein, unii dintre acești suspecți sunt din Tadjikistan, o fostă republică sovietică din Asia Centrală, vecină cu Afganistanul, unde este activă gruparea Stat Islamic, care a revendicat atacul de la Moscova.

Anchetatorii nu au menționat naționalitatea suspecților, indicând doar că aceștia nu sunt ruși.

MAI MULT HOTNEWS

Nicușor Dan, reacție după explozia dronei marine din Portul Constanța: „Prioritatea a fost și rămâne protejarea vieților omenești”

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat joi după explozia unei drone marine în Portul Constanța, spunând că autoritățile au intervenit rapid pentru evacuarea preventivă...

Recomandăm și ...

Primii influenceri financiari din istorie care promiteau îmbogățirea rapidă. Cum și-a pierdut un nobil averea cumpărând un „secret garantat”

Domnule, știu că aveți datorii mari și nu știți cum să le plătiți; de asemenea, că ați pierdut mulți bani la jocuri de noroc...

România vrea un nou împrumut de la Guvernul SUA pentru achiziții militare chiar de la companii americane. ”Potențial de circa 3 miliarde dolari”

Ministrul Apărării Naționale va transmite o scrisoare Guvernului Statelor Unite ale Americii privind intenția României de a iniția consultări în vederea încheierii unui nou...

Farul Constanţa s-a despărţit de portughezul Diogo Ramalho

Clubul Farul Constanţa a anunţat vineri, că s-a despărţit de fotbalistul portughez Diogo Ramalho.

ULTIMA ORĂ