Sindicaliştii Cartel ALFA solicită Guvernului să reanalizeze legea privind sistemul public de pensii

”Confederatia Nationala Sindicala Cartel ALFA vă solicită reanalizarea legii nr. 360/2023 – legea privind sistemul public de pensii. În urma semnalelor transmise anterior, reprezentanţii CNS Cartel ALFA au evidenţiat disfuncţionalităţile din textul legii, în contrast cu unele opinii exprimate de reprezentanţii altor confederaţii sindicale. Observăm că există si o opacitate în construcţia unui cadru legislativ care să respecte drepturile fundamentale, incluzând dreptul la muncă şi dreptul la pensie conform condiţiilor legale, drepturi consacrate în Constituţia României”, a transmis Cartel ALFA, într-un comunicat de presă, de miercuri.

Sindicaliştii cer eliminarea articolului 46 din lege şi modificarea art 88 şi art. 84.

”Propunem modificarea articolului 88 alineatul (1) din Legea nr. 360/2023 pentru a ajusta punctajul suplimentar acordat lucrătorilor cu activităţi în condiţii speciale şi deosebite, astfel încât să se asigure echitatea în calculul pensiilor. De asemenea, este necesară modificarea articolului 84 alineatul (2) din Legea nr. 360/2023 pentru a stabili o valoare a punctului de referinţă diferită pentru perioadele lucrate în condiţii speciale, astfel încât să se ţină cont de dificultatea şi impactul asupra duratei vieţii lucrătorilor, cat si a contributiilor suplimentare. Calculul justificativ este prezentat în Anexa 2”, se arată în comunicat.

Sindicaliştii mai precizează că aceste schimbări solicitate vor duce la:

eliminarea confuziei şi posibilelor abuzuri ale unor funcţionari din cadrul CNPP legate de dreptul cumulului pensiei cu salariul;înlăturarea injustiţiei sociale a lucrătorilor care au muncit sau muncesc în grupele speciale sau deosebite de muncă, permiţând realizarea dezideratului: “două persoane care ies la pensie în perioade diferite, cu aceleaşi condiţii, să aibă în aceeaşi lună aceeaşi valoare de pensie”.

”În spiritul protejării libertăţii de a lucra într-un mediu echitabil şi sigur, CNS Cartel ALFA susţine modificările solicitate care vor contribui la asigurarea unei legislaţii care să faciliteze accesul la muncă şi să protejeze drepturile lucrătorilor în întreaga lor diversitate”, se mai arată în comunicat.

Ministrul Muncii: „Toate pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2025!” Noi detalii despre recalculare

MAI MULT REALITATEA

Danemarca are, în sfârșit, Guvern. Anunță reforme pe invers decât în România

Transportul public mai ieftin, înjumătățirea TVA și îngrijirea stomatologică gratuită se numără printre reformele sociale pe care le va implementa noul guvern danez, a...

Recomandăm și ...

Ultimul mesaj postat de Consulatul General al Federației Ruse din Constanța, după ce a fost închis de MAE

Consulatul General al Federației Ruse din Constanța a postat un ultim mesaj pe rețelele sociale, în vederea cetățenilor ruși din România, după ce a...

Generalul Costică Voicu, fost şef al Poliţiei Române şi rector al Academiei de Poliţie, a murit la vârsta de 74 de ani

Generalul Costică Voicu, fost şef al Poliţiei Române şi rector al Academiei de Poliţie, a murit la vârsta de 74 de ani.

Uniunea Barourilor: Formele de protest declanşate de personalul din instanţe şi parchete determină o funcţionare discontinuă a serviciului public al justiţiei / Aceste măsuri, luate fără consultarea avocaţilor

Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) se declară nemulţumită de faptul că formele de protest declanşate de personalul auxiliar de specialitate şi conex...

ULTIMA ORĂ