Testul lui Samson: Alege o imagine pentru a afla în ce stă ascunsă puterea ta

Samson este un personaj biblic înzestrat de Dumnezeu cu puteri fizice supranaturale, pentru a-i apăra pe evrei de pericole. Însă, eroul avea două slăbiciuni, părul – lung, bogat, în care stătea toată forţa sa fizică şi care, dacă era tăiat, îşi pierdea forţa, şi femeile. Această din urmă vulnerabilitate l-a dus spre pierzanie, pentru că, într-o zi, Samson s-a îndrăgostit de frumoasa Dalila. Samson este subjugat de farmecul Dalilei, pică în mrejele ei, fără să ştie că aceasta avea un singur plan, acela de a-i lua puterea. Astfel, în timpul somnului, femeia îi taie iubitului ei şuviţele şi îl lasă fără ceea ce avea mai de preţ: forţa fizică dată de Dumnezeu şi datorită căreia putea apăra poporul evreu.

Următorul test este menit să-ţi dezvăluie cea mai ascunsă putere a ta. Descoper-o!

Horoscopul săptămânii 1-7 aprilie. Mercur retrograd aduce haos în viața de zi cu zi. Cinci zodii vor găsi puterea de a depăși situațiile dificile

Alege dintre imaginile de mai jos pe cea care îţi place cel mai mult şi află care este forţa care se ascunde în interiorul tău.

Ai ales imaginea 1

Asemeni trandafirilor apăraţi de spini, sensibilitatea ta te ajută să faci faţă greutăţilor. În ciuda aparenţelor, de persoană blajină, firavă, în interiorul tău se ascunde, de fapt, o forţă nebănuită. Nici tu nu ştii cât de puternic eşti, iar situaţiile-limită te ajută să relizezi asta. Încercările în faţa cărora te-a pus viaţa te-au construit ca om, te-au şlefuit, iar spinii au ajuns să apere şi mai abil floarea. Sentimentele şi empatia te ajută să mobilizezi mase, să convingi oameni influenţi să te ajute să faceţi împreună lumea mai bună.

Ai ales imaginea 2

Eşti programat să ajungi în vârful lumii, însă tu încă nu ştii acest lucru. Dacă ai ales a doua imagine, asta înseamnă că eşti un învingător. În tine se ascunde puterea de a duce lucrurile la bun sfârşit. Nu te descurajezi, indiferent de obstacole, şi ajungi în vârful muntelui. Capătul oricărei misiuni grele vine pentru tine cu o frumoasă recompensă: aceea de a te bucura de tot ceea ce ai realizat.

A fost dezvăluit topul plajelor cu cele mai albastre ape din lume

Ai ales imaginea 3

„Aruncă-mă lupilor şi mă voi întoarce conducând haita”, spune o vorbă înţeleaptă despre abilitatea unor oameni de a conduce. Este puterea care stă în tine, dacă ai ales imaginea cu numărul 3. Eşti comunicativ, pragmatic, ştii să te adaptezi oricărei situaţii şi ştii cum să faci ca să ai mereu de câştigat. Ai puterea de a hipnotiza mase, de a fermeca oamenii din jur, de a te face plăcut. Poţi realiza o sumedenie de lucruri cu aceste calităţi. Eşti cea mai încântătoare persoană din încăpere, iar abilităţile tale de negociere te pot face să vinzi castraveţi chiar grădinarului. Eşti un negociator încă nedescoperit. Profită de acest test şi schimbă-ţi viaţa!

Ai ales imaginea 4

Asemeni legendei Păsării Phoenix care spune că a renăscut din propria-i cenuşă, puterea ta este de a deveni mai bun după fiecare încercare. Dacă te întrebi de ce ai parte de atât de multe obstacole sau cum vei face faţă viitorului, află că toate astea se întâmplă sau se vor întâmpla fără ca tu să le realizezi gravitatea. Nu conştientizezi proporţiile dramei, pentru că eşti prea concentrat de a depăşi momentul. Şi reuşeşti de fiecare dată. Bucură-te de această forţă, pentru că este ceva rar!

Un detectiv particular a dezvăluit greșeala pe care o fac întotdeauna bărbații care înșală

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

VIDEO Cel mai lung tunel din lume, care unește Italia și Austria sub Alpi, a ajuns cu lucrările la Tirol după o conectare istorică

Cel mai lung tunel din lume, care unește Italia și Austria, va fi finalizat în totalitate în 2032, este anunțat.

Aproape jumătate dintre salariații respondenți unui studiu văd AI ca pe un instrument util

Un studiu recent arată că 48% dintre angajații români apreciază că Inteligența Artificială (AI) este un instrument extrem de util, care le simplifică munca,...

A fost descoperită otravă pentru șoareci în mâncarea pentru bebeluși, în magazinele din Austria. Un bărbat a fost arestat

În mai multe borcane cu mâncare pentru bebeluși a fost descoperită otravă pentru șoareci, în Austria. În urmă cu două săptămâni, a fost constatată...

ULTIMA ORĂ