Wednesday, November 19, 2025

Biden l-a acuzat pe Trump că este principalul pericol la adresa democraţiei americane

Întrebat de jurnalistul Univision, principalul post de televiziune în limba spaniolă din SUA, care crede că este “principalul pericol pentru libertate şi democraţie” în Statele Unite, preşedintele democrat a răspuns: “Donald Trump. Serios.”, potrivit Agerpres.

Preşedintele, care se va confrunta cu predecesorul său la alegerile prezidenţiale din noiembrie, a invocat în sprijinul afirmaţiilor sale asaltul asupra Capitoliului de la 6 ianuarie 2021. Susţinătorii lui Donald Trump au încercat atunci să întrerupă violent certificarea alegerii lui Joe Biden de către Congres, semănând, potrivit acestuia din urmă, “dezordine şi distrugere”.Democratul l-a criticat, de asemenea, pentru afirmaţiile sale că se va comporta ca un “dictator” în prima zi a unui nou mandat. El a reamintit, totodată, că Donald Trump a aşteptat ore întregi în ziua atacului înainte de a le cere susţinătorilor să rămână calmi.”Nu mă pot gândi la niciun moment din viaţa mea, în istorie, în care să fi văzut asta, cineva cu un astfel de comportament”, a spus Biden din Biroul Oval.Miliardarul republican, departe de a regreta episodul, îi salută în mitingurile sale pe “patrioţii” asaltului asupra Capitoliului şi spune că va graţia sute de oameni condamnaţi la închisoare pentru acţiunile lor din acea zi.Interviul lui Biden, care va fi difuzat integral marţi noapte, este unul rar: democratul a acordat puţine interviuri presei de la sosirea sa la Casa Albă, mult mai puţine decât predecesorii săi.Univision este principala instituţie media de limbă spaniolă din Statele Unite, iar interviul survine în contextul în care electoratul hispanic, istoric favorabil democraţilor, înclină din ce în ce mai mult de partea republicanilor.

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Rusia îşi dezvăluie avionul de luptă de tip Su-57 la Dubai Airshow 2025

Rusia şi-a dezvăluit avionul de vânătoare invizibil pe radar de generaţia a cincea de tip Suhoi 57 (Su-57) al United Aircraft Corporation, la Dubai...

Un tribunal federal american anulează redecuparea electorală a Texasului care-i favorizează pe republicani

Un tribunal federal american a suspendat marţi noua hartă electorală a Texasului menită să le permită republicanilor să obţină cu cinci mandate mai mult...

AFP: Ce se ştie despre acuzaţiile de ”safari” de război al unor lunetişti străini la asediul de la Sarajevo

Anunţarea unei anchete în Italia cu privire la presupuşi ”lunetişti de weekend” care au plătit pentru a trage în civili în timpul asediului oraşului...

ULTIMA ORĂ