Pastila pentru suflet, pilda zilei: Ținta alergării

Pastila pentru suflet, pilda zilei: Ținta alergării

Un om credincios şi bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă. 

Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci. 

Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se porni o ploaie mare. La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furişau şi plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia. A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că cei doi prieteni au împărţit între ei averea. Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră, Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum. Aşa că puţini ajung la ţinta alergării… Mulţi chemaţi, puţini aleşi.  

Citește mai multe pe realitateaspirituala.net.

 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ministrul Ciprian Șerban și-a anunțat demisia din Guvernul României. „Consider că mi-am făcut datoria față de români, cât și față de PSD”

Ciprian Șerban a anunțat printr-o postare pe Facebook că și-a înaintat demisia din funcția de Ministru al Transporturilor și Infrastructurii, către premierul României.  Ciprian Șerban...

Furnizarea apei calde – sistată în mai multe zone din Capitală pentru reabilitarea sistemului de termoficare

Furnizarea apei calde va fi sistată în mai multe zone din Capitală pentru lucrări de reabilitare a sistemului de termoficare, care vizează schimbarea conductelor...

Ştefan Radu Oprea: Mi-am semnat şi eu demisia şi va deveni efectivă în momentul în care decretele de constatare a încetării funcţiei de membru al guvernului vor fi semnate...

Secretarul general al Guvernului, Ştefan Radu Oprea (PSD), anunţă, joi, că şi-a scris demisia, odată cu miniştrii formaţiunii, dar aceasta va deveni efectivă în...

ULTIMA ORĂ