Rusia şi Ucraina au negociat, cu medierea Turciei, restabilirea coridorului cerealelor în Marea Neagră. De ce ar fi picat acordul – surse Reuters

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim sigur în Marea Neagră şi chiar au ajuns la un acord în acest sens care urma să fie anunţat public de Ankara, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat întrucât Kievul s-a retras brusc, relatează luni Reuters, citând patru persoane implicate.

Potrivit acestor surse, care s-au exprimat cu condiţia anonimatului, acordul a fost convenit în martie „pentru a asigura securitatea navelor comerciale în Marea Neagră” şi, deşi Kievul nu a dorit să-l semneze formal, şi-a dat asentimentul ca preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan să-l anunţe pe 30 martie, înaintea alegerilor municipale care aveau apoi să fie un eşec pentru formaţiunea lui Erdogan, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP).

„Chiar în ultima clipă, Ucraina s-a retras brusc şi acordul a picat”, spune una dintre cele patru surse, celelalte trei confirmându-i versiunea. Nu este clar ce a determinat Kievul să se răzgândească. Rusia, Ucraina şi Turcia nu au comentat deocamdată oficial această relatare.

Preşedintele Erdogan încearcă să menţină relaţii echilibrate cu Kievul şi Moscova în timp ce războiul din Ucraina continuă. Totuşi, Turcia a provocat iritarea Rusiei după ce, în urma vizitei efectuate la Istanbul de preşedintele Volodimir Zelenski, a predat Kievului în iulie anul trecut comandanţi ai batalionului ucrainean Azov luaţi prizonieri de armata rusă. Aceşti prizonieri ar fi trebuit să rămână în Turcia până la sfârşitul războiului, în virtutea unui acord tripartit încheiat între Ankara, Kiev şi Moscova, prin care aceasta din urmă a acceptat eliberarea lor din detenţie. Rusia şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de livrarea către Ucraina a unor arme fabricate în Turicia, în special drone Bayraktar.

Pe de altă parte, Turcia este criticată de ţările occidentale că joacă un rol în ocolirea sancţiunilor impuse Rusiei. În acelaşi timp, Turcia s-a implicat activ în exporturile cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim securizat în Marea Neagră, în virtutea unui acord mediat de asemenea de ONU, dar din care Rusia s-a retras acuzând nerespectarea componentei înţelegerii referitoare la exporturile ruseşti de produse agricole şi îngrăşăminte afectate indirect de sancţiunile occidentale.

 

MAI MULT HOTNEWS

Un bărbat de 34 de ani a murit după a fost atacat de un urs, în județul Sibiu

Potrivit ISU Sibiu, un echipaj SMURD a fost trimis la ieșirea din localitate, după un apel la 112 prin care a fost anunțat faptul...

Recomandăm și ...

Arabia Saudită a învins Puerto Rico într-un meci de pregătire pentru CM, care a fost întrerupt timp de aproape două ore de furtuni puternice – VIDEO

Înainte de debutul la Cupa Mondială împotriva Uruguayului, pe 16 iunie, Arabia Saudită a dominat Puerto Rico (3-0) într-un meci întrerupt timp de aproape...

Aproape 500 de cazuri de Ebola confirmate în Africa Centrală (OMS)

Aproape 500 de cazuri de infectare cu virusul Ebola au fost confirmate până în prezent în Africa Centrală, pe fondul îngrijorării crescânde cu privire...

Replica deputatului Alexandru Muraru pentru Ambasada Chinei după acuzele privind vizita sa în Taiwan. „Ar trebui să înțeleagă un lucru”

Deputatul PNL Alexandru Muraru a reacționat public la poziția dură transmisă de Ambasada Chinei în România, care a criticat vizita sa recentă în Taiwan....

ULTIMA ORĂ