Dezastrul din administrație. Județul Buzău, la mila Domnului, în cazul izbucnirii unei epidemii precum pesta porcină

Ţinând cont de contextul epidemiologic privind evoluţia pestei porcine africane la nivel naţional, în perioada februarie-martie, inspectorii sanitar-veterinari au efectuat controale ce au vizat îndeplinirea condiţiilor minime necesare pentru intervenţia în caz de urgenţă epidemiologică la toate cele 87 de Unităţi Administrativ-Teritoriale (UAT) de pe raza judeţului Buzău.”În urma controalelor efectuate, în 55 UAT-uri nu au fost constatate neconformităţi, aceste unităţi fiind pregătite pentru intervenţii în caz de urgenţe epizootice, deţinând următoarele: utilaje în vederea transportării cadavrelor către zona destinată îngropării acestora; echipamente de protecţie necesare membrilor echipelor de intervenţie în cazul unui focar de boală; echipamente de curăţare, dezinfecţie şi alte materiale necesare intervenţiei în cazul unui focar de boală; instruirea membrilor echipelor de intervenţie în ceea ce priveşte respectarea regulilor elementare de biosecuritate”, se arată într-un raport al DSVSA, prezentat, joi, în şedinţa Colegiului Prefectural.Potrivit autorităţii sanitar-veterinare, 32 de primării din judeţ nu îndeplinesc condiţiile minime necesare pentru intervenţia în caz de urgenţă epidemiologică.”În 32 de UAT-uri au fost constatate neconformităţi, deficienţele constând în: nu au fost efectuate campanii de informare/avertizare ale populaţiei privind respectarea condiţiilor de creştere a suinelor şi de biosecuritate în exploataţiile de animale; nu deţin pe stoc substanţe dezinfectante necesare intervenţiei în cazul unui focar de boală; nu au fost achiziţionate pompe pulverizatoare pentru aplicarea substanţelor dezinfectante (atomizor şi vermorel); lipsa personalului necesar pentru depopulare, transport şi manipularea cadavrelor în caz de focar către zona destinată îngropării cadavrelor; nu sunt efectuate instruiri cu membrii echipelor de intervenţie în ceea ce priveşte respectarea regulilor elementare de biosecuritate în cazul apariţiei unui focar de pestă porcină africană; nu există surse de lumină şi electricitate în cazul desfăşurării unei operaţiuni pe timp de noapte; lipsa echipamentelor de unică folosinţă, cizme de cauciuc şi alte materiale pentru protecţia personalului echipei de intervenţie în cazul unui focar de boală”, informează DSVSA.Ca urmare a deficienţelor constatate, DSVSA a impus în cazul tuturor primăriilor achiziţionarea de materiale şi echipamente necesare în cazul apariţiei focarelor de pestă porcină africană.”În cazul celor 32 UAT-uri unde au fost constatate neconformităţi, ca urmare a controalelor întreprinse de către reprezentanţii DSVSA, s-a impus achiziţionarea de urgenţă a echipamentelor şi materialelor necesare intervenţiei în cazul apariţiei unui focar de boală. Având în vedere cele prezentate, cât şi situaţia epidemiologică din România în ceea ce priveşte evoluţia focarelor de pestă porcină africană, este obligatorie luarea unor măsuri pentru prevenirea apariţiei focarelor de boală prin informarea populaţiei cu privire la respectarea unor condiţii minime de biosecuritate în exploataţiile nonprofesionale”, a transmis sursa citată.Totodată, mai arată DSVSA Buzău, un risc important îl reprezintă şi evoluţia gripei aviare înalt patogene la nivel european, fiind afectate păsările sălbatice şi domestice, cu posibilitatea transmiterii virusului la om. Pe teritoriul României, potrivit ultimei informări ANSVSA, a fost confirmată prezenţa virusului HPAI H5N1 într-o gospodărie din judeţul Botoşani, iar la păsările sălbatice au fost înregistrate 4 cazuri pe raza judeţelor Bihor, Bacău şi Ilfov. 

MAI MULT REALITATEA

A murit Peabo Bryson, vocea din spatele hiturilor Disney „Beauty and the Beast” și „A Whole New World”

Într-un comunicat, apropiații artistului au transmis că Bryson „a plecat în pace”, fiind înconjurat de familie și de persoanele apropiate. „Suntem profund emoționați de...

Recomandăm și ...

Criză totală în Orientul Mijlociu: SUA lovește Iranul, iar Teheranul răspunde cu atacuri asupra bazelor americane. Negocierile de pace, în colaps

Statele Unite și Iranul au făcut un nou schimb de lovituri militare în regiunea Golfului Persic, într-o escaladare care amenință să compromită eforturile diplomatice...

Admiterea la liceu 2026. Capcana desființării școlii profesionale: elevii care nu dau Evaluarea Națională riscă să rămână fără loc la meseria dorită

Integrarea școlii profesionale în liceul tehnologic presupune admiterea, în anul școlar 2026-2027, pe baza mediei de la Evaluarea Națională, cu parcurgerea etapelor specifice care...

Am căutat 10 politicieni ca să discutăm despre scumpiri, Netflix și de unde taie românii cheltuielile. Și-au rămas doar 9 / „Am prieteni cu salarii scăzute” / „Am cunoștințe...

Parlamentari, primari și europarlamentari au povestit pentru HotNews ce le transmit zilnic oamenii. Cum simt politicienii, din mesajele cetățenilor, dar și din propria experiență,...

ULTIMA ORĂ