Doliu uriaș în radioul românesc. A murit Lucia Moraru, soția regretatului mare actor Marin Moraru

„Într-o zi Sfânta de Paște am aflat că o persoana extrem de draga sufletului meu – doamna Lucia Moraru – The President cum ii plăcea sa i se spună uneori la Radio – a plecat la Ceruri, spre Lumina. Nu am cuvinte! … Abia așteptam să o revăd, când urma sa ajungem pe la București. Și de ziua ei, pe 2 mai, i-am promis ca vom trece sa o îmbrățișam….Vom trece…însă nu acasă,…ci acolo unde mergeam des cu ea … la Marinuș.Doamna Lucia (din respect nu puteam să-i spun pe nume, chiar dacă se supară des pe mine) mi-a fost ca o a doua mamă. La Radio, mă dojenea când nu eram atentă, dar imediat mă și îmbrățișa, mă lua peste tot cu ea și chiar ne-a găzduit de foarte multe ori acasă la ea…unde ne aștepta cu fel de fel de mâncăruri pregătite chiar de ea. Iar când au murit părintii mei…ea mi-a fost alături moral și a contat foarte mult.Drum bun Lucia…Nu te voi uita niciodată!!!!!”, a scris Elena Postelnicu.

Lucia Popescu, om de radio, și monstrul sacru al teatrului și cinematografiei Marin Moraru s-au cunoscut într-un tren care-i ducea la munte. Erau studenți amândoi și mergeau într-o tabără școlară de iarnă. A fost începutul unei povești ce avea să dureze o jumătate de secol, până la moartea lui.

MAI MULT REALITATEA

Oana Gheorghiu acuză „fabrica de copy-paste” din companiile de stat: „Un singur plan copiat de patru ori, indiferent de context și specificități”

Vicepremierul Oana Gheorghiu a venit cu critici puternice asupra modului în care sunt administrate companiile de stat. Marți, într-o postare pe pagina sa de...

Recomandăm și ...

Sectorul 4 a votat. Donald Trump câștigă detașat în fața Maiei Sandu. O tarla din parcul Arghezi va purta numele actualului președinte SUA

Sectorul 4 a votat. Donald Trump câștigă detașat în fața Maiei Sandu. O tarla din parcul Arghezi va purta numele actualului președinte SUA. Definitiv,...

Ce au atacat americanii în sudul Iranului în timpul negocierilor de pace. Armistițiul s-ar putea „prăbuși” în orice moment

Negocierile dintre Washington și Teheran par mai avansate ca oricând, însă armistițiul rămâne fragil. 

ULTIMA ORĂ