Se spală rufe astăzi, în a treia zi de Paște? Ce spun preoții

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu “hărți”. Biserica ne oferă dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului și Duminică Tuturor Sfinților (prima după Rusalii), avem “dezlegare la peste”.

De la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni. Incepand din Duminică Sfintelor Paști și până la Înălțarea Domnului, la Liturghie se cânta Axionul Paștilor: “Îngerul a strigat …”, iar credincioșii se salută cu cuvintele: “Hristos a înviat!” și răspund: “Adevărat a înviat!”

Preoții recomandă ca în zilele sărbătorilor mari să nu se facă treburi gospodărești care nu sunt necesare.

A doua și a treia zi de Paște sunt zile importante în calendarul creștin-ortodox, marcate cu cruce roșie, fiind integrate sub sărbătoarea Sfintelor Paști.

Tradiția populară spune că cei care nu respectă sărbătorile de Sfintele Paște, inclusiv zilele de luni și marți după Învierea Domnului, și fac treburi gospodărești pot avea parte de ghinion sau necazuri.

Citește și: Tradiții norocoase împlinite în Vinerea din Săptămâna Luminată

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

SUA vor retrage cinci mii de soldați din Germania

În urma schimbului de replici dintre Donald Trump și Friedrich Merz, SUA vor retrage cinci mii de militari dintre cei 35 de mii aflați...

SUA au aprobat un pachet militar de 8,6 miliarde de dolari, inclusiv un sistem Patriot pentru aliații din Golf

Washingtonul accelerează consolidarea apărării aliaților din Orientul Mijlociu, după ce a aprobat vânzări de armament de peste 8,6 miliarde de dolari, inclusiv un sistem...

Donald Trump îl critică pe Joe Biden pentru ajutorul dat Ucrainei: A părut un prost

„Președintele Trump: Biden a părut ca un prost și a dat mult din ce aveam noi Ucrainei. Și au cheltuit 350 de miliarde de...

ULTIMA ORĂ