Tuesday, January 20, 2026

Până când trebuie să depună românii declarația unică pe venit și ce amenzi riscă în cazul întârzierilor

 

Acelaşi termen este valabil şi pentru plata taxelor pe aceste sume, adică impozit pe venit, asigurări de sănătate şi contribuţia pentru pensie sau şomaj.

Ultimele două se plătesc plafonat, la 6, 12 sau 24 de salarii minime.

Potrivit legii, salariul minim luat în calcul pentru veniturile aferente anului trecut este de 3.000 de lei, chiar dacă acesta a fost majorat la 3.300 de lei.

Legea mai spune că amenda pentru nedepunerea Declaraţiei unice este între 50 şi 500 de lei, iar dacă veniturile sunt declarate cu întârziere, contribuabilul va plăti dobânzi şi penalităţi pentru fiecare zi de întârziere.

Ministerul Finanțelor anunță regulile referitoare la depunerea Declarației Unice pentru persoanele care obțin venituri din drepturi de autor

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Președintele Coreei de Sud solicită îmbunătățirea detectării dronelor pentru a evita provocarea Coreei de Nord

Coreea de Nord a declarat la începutul acestei luni că o dronă din Coreea de Sud a zburat recent în spațiul său aerian, prezentând...

Cine plătește pentru reparațiile la bloc, Asociația de proprietari sau locatarii? Răspunsul poate fi surprinzător pentru mulți

Mulți români nu știu că legislația le oferă mici „porțite” pentru a obliga Asociația de proprietari să plătească sau să ramburseze cheltuielile unor reparații,...

Liderii UE urcă pe scena de la Davos, în timp ce Trump ameninţă cu tarife vamale

Liderii europeni intră în lumina reflectoarelor la Davos marţi, în speranţa de a stabiliza relaţiile transatlantice tensionate înainte ca Donald Trump să sosească cu...

ULTIMA ORĂ