Începe distribuirea deciziilor de pensionare după recalculare. Pensionairi pot afla câți bani primesc în luna septembrie

Pensionarii vor găsi pe noile taloane de pensie informații precum numărul de puncte pe contributivitate, numărul de puncte de stabilitate și suma pensiei.

“Deja se tipăresc primele decizii pentru pensiile care au fost recalculate. Până la data de 1 septembrie, toți seniorii din România vor primi acasă noua decizie, astfel încât să se poată efectua plățile conform calendarului legal” a fostul ministru al Muncii la un post TV.

Majorările vor fi semnificative, unele cazuri ajungând la 80-90%, în special pentru cei cu un stagiu mare de cotizare, între 35-40 de ani.

Pentru unii pensionari, recalcularea va aduce chiar o dublă majorare. Aceștia sunt cei care au avut venituri extraordinare, pentru care trebuie să depună actele doveditoare la casele de pensii și să solicite această recalculare.

MAI MULT REALITATEA

Panică într-un mall de lux din Tokyo: 20 de oameni au fost răniți după pulverizarea unei substanțe necunoscute

Incidentul a avut loc în celebrul cartier comercial Ginza, una dintre cele mai aglomerate și exclusiviste zone din capitala Japoniei, scrie Euronews. Oamenii au acuzat...

Recomandăm și ...

Cum poți plăti mai puțin pe biletele de avion. Zilele din săptămână în care poți obține cele mai bune prețuri la zboruri

Experții în turism spun că nu doar destinația contează, ci și ziua în care îți rezervi biletul de avion. Două zile din săptămână pot...

Căștile devin ajutor auditiv pentru persoanele cu probleme de auz. Noile funcții lansate de Apple

Câteva funcții interesante pe care le vor arăta astăzi, mai ales dacă avem niște căști de generație mai nouă pe care le folosim deja. 

Europa fierbe sub „cupola de foc”. Unde vor fi cele mai ridicate temperaturi în această săptămână

Europa se confruntă cu un val de căldură neobișnuit de puternic pentru finalul lunii mai, cu temperaturi ce se apropie de 40 de grade...

ULTIMA ORĂ