Vacanță Grecia 2024. Autoritățile anunță o vară cu incendii și temperaturi record

Ministrul pentru Crize Climatice și Protecție Civilă, Vassilis Kikilias, a declarat într-un interviu pentru AFP: „Nimeni nu poate prezice cu exactitate cu ce condiții meteorologice ne vom confrunta. Dar, oricare ar fi ele, va trebui să luptăm din greu”.

În ciuda faptului că peste 30% din Grecia este acoperită de păduri, conform Băncii Mondiale, anul 2023 a văzut peste 175.000 de hectare de păduri și terenuri agricole mistuite de flăcări și peste 20 de vieți pierdute. În iulie anul trecut, în timpul unui val de căldură de două săptămâni, cel mai lung înregistrat vreodată în țară, Grecia a organizat cea mai mare operațiune de evacuare din istoria sa, cu 20.000 de persoane, majoritatea turiști, evacuate din insula Rodos. Temperaturile au atins 46 de grade la Gythion, în peninsula Peloponez.

Cea mai caldă iarnă din istorie

În mod obișnuit afectată de valuri de căldură în timpul verii, Grecia a experimentat “cea mai călduroasă iarnă înregistrată vreodată”, potrivit lui Costas Lagouvardos, director de cercetare la Observatorul Național din Atena. 

În prima săptămână din iunie, temperaturile au atins deja recorduri locale de 39,3°C. „În anii în care temperaturile sunt ridicate, ceea ce înseamnă și secetă, avem incendii uriașe”, spune Lagouvardos. În august anul trecut, un incendiu major în parcul național Dadia, aproape de granița cu Turcia, a fost considerat cel mai distructiv din istoria UE. Anul acesta, la sfârșitul lunii martie, un incendiu a izbucnit la peste 1.000 de metri altitudine în munții Pieria.

Avertismente și semnale de alarmă

Costas Lagouvardos consideră acest fenomen “un semnal de alarmă major”. Potrivit lui Nikolaos Roumeliotis, adjunctul șefului pompierilor, chiar și localnicii au fost surprinși de rapiditatea cu care focul s-a extins pe pante acoperite de zăpadă. 

Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) subliniază că această creștere a temperaturilor cauzată de emisiile de combustibili fosili prelungește sezonul incendiilor și mărește suprafața arsă. Theodore Giannaros, meteorolog specializat în incendii la Observatorul din Atena, avertizează că ne îndreptăm spre o climă mai caldă și mai uscată, cu ecosisteme din ce în ce mai vulnerabile la incendii.

Planurile Greciei

În fața acestei amenințări, Grecia a prezentat un proiect de 2,1 miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii de protecție civilă, cel mai ambițios de până acum. 

Cu ajutorul fondurilor UE, țara intenționează să achiziționeze noi avioane bombardiere de apă, elicoptere, camioane de pompieri, camere de termoviziune și peste o sută de drone de supraveghere începând din 2025. Ministrul Kikilias a subliniat că strategia din acest an este de a trimite avioane bombardiere de apă imediat ce izbucnește un incendiu, pentru a economisi timp. Autoritățile au organizat și un exercițiu național de urgență la care au participat pompieri, poliția și serviciile de ambulanță.

Cu toate acestea, lipsa de coordonare între serviciile responsabile de combaterea incendiilor rămâne o problemă recurentă. Theodore Giannaros, membru al comitetului național pentru întocmirea hărții zilnice a riscurilor de incendiu, consideră că planificarea ar trebui să înceapă încă din luna noiembrie, lucru care în prezent nu se întâmplă.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Angajatul unui aeroport dezvăluie tertipurile prin care bagajul poate fi recuperat rapid după un zbor

Angajatul unui aeroport a dezvăluit că în unele bagaje pot ajunge mai rapid decât altele pe banda de recuperare din aeroport, după un zbor....

9 mai 2026: Zi cu importanță dublă pentru români. Ziua Europei și Ziua Independenței României

Data marchează ziua istorică în care a fost pronunţată Declaraţia Schuman. În cadrul unui discurs susţinut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe,...

Destinații ieftine pentru vara aceasta. Unde poți pleca în vacanță cu un buget mic în 2026

Vara, multe destinații internaționale se află în extrasezon sau în sezon intermediar, ceea ce înseamnă tarife mai mici la hoteluri, atracții mai puțin aglomerate...

ULTIMA ORĂ