Șeful Biroului pentru Imigrări Caraș-Severin, arestat pentru mită și trafic de migranți. Alte trei persoane, sub control judiciar

Șeful Biroului pentru Imigrări al județului Caraș-Severin, Vali Mitruș, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind reținut de procurorii DNA. Alți doi funcționari ai instituției, împreună cu administratorul unei firme au fost plasați sub control judiciar, potrivit unui comunicat al DNA.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Românii care locuiesc în clădiri cu risc seismic ar putea fi obligați să le consolideze singuri. Pot fi chiar și amendați, dacă întârzie lucrările

Mai mulți parlamentari PSD au depus la Senat, în procedură de urgență, un proiect de lege care ar urma să schimbe modul în care...

Tragedie în Austria. Un bărbat de 88 de ani suspectat că și-a omorât fiica și soția, iar apoi s-a sinucis

Un incident dramatic a avut loc în Linz, Austria. Un bărbat în vârstă de 88 de ani este suspectat că și-a împușcat soția și...

Migrația a transformat Europa într-un „incubator” al terorismului, acuză SUA

Într-o nouă strategie antiteroristă, administrația Trump a acuzat Europa că ar fi un „incubator” al terorismului alimentat de migrația în masă.

ULTIMA ORĂ