Accident grav, în Bihor: o cisternă și un TIR au luat foc, după un impact frontal 

Un grav accident de circulație s-a petrecut joi dimineață, în jurul orei 6.15, în localitatea Ceica.

Un TIR și un autocamion s-au lovit, iar în urma impactului, a izbucnit un incendiu violent. Potrivit primelor informații, unul dintre autocamioane a luat foc, iar flăcările s-au extins și la al doilea. 

Potrivit lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana, cei doi șoferi s-au autoevacuat din vehicule înainte de incendiu.

„Șoferii au primit îngrijiri medicale la fața locului. Unul refuză transportul la spital, cel de-al doilea probabil va fi transportat la o unitate medicală”, a declarat Roșca pentru presa locală.

La fața locului intervin 6 echipaje de pompieri militari din Oradea, Băile 1 Mai și Beiuș, cu autospeciale de intervenție cu apă și spumă, echipaje de descarcerare și de terapie intensivă mobilă, dar și unul de tip CBRN, care intervine în situațiile de risc chimic și biologic.

Din primele informații, unul dintre autocamioane transporta ciment, iar celălalt – bare de metal.

 

MAI MULT REALITATEA

Cutremur de 7,8 în sudul Filipinelor / Se anunță tsunami pe unele coaste

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,8 a zguduit regiunea Mindanao din sudul Filipinelor luni dimineață, iar un tsunami este posibil să se producă...

Recomandăm și ...

Cutremur de 7,8 în sudul Filipinelor / Se anunță tsunami pe unele coaste

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,8 a zguduit regiunea Mindanao din sudul Filipinelor luni dimineață, iar un tsunami este posibil să se producă...

Atac cu cuțitul în cel mai circulat nod feroviar din New York / Cinci persoane au fost înjunghiate

Cinci persoane au fost rănite duminică seara într-un atac cu cuțitul produs în gara Penn Station din New York, una dintre cele mai aglomerate...

Capcana din Arctica. Strategia prin care Putin poate aduce Londra în bătaia rachetelor nucleare hipersonice

O rută maritimă strategică din regiunea arctică riscă să devină cea mai recentă și periculoasă armă a lui Vladimir Putin împotriva Occidentului.

ULTIMA ORĂ