Un lider al extremei drepte din Elveția califică drept „jenant” summitul găzduit de ţara sa pentru Ucraina

Un lider al naţionaliştilor de extremă dreapta din Elveţia a calificat drept „jenant” summitul găzduit în acest weekend de ţara sa pentru pacea în Ucraina, reflectând opiniile potrivit cărora iniţiativa este nocivă pentru tradiţionala neutralitate elveţiană.

Partidul popular elveţian (SVP), de extremă dreapta, cel mai mare grup din camera inferioară a parlamentului elveţian, subliniază că neutralitatea este parte integrantă a prosperităţii Elveţiei şi a iniţiat un referendum pentru înscrierea acestui principiu în Constituţie, scriu Reuters și Agerpres.

Lideri ai formaţiunii au argumentat că Elveţia nu ar fi trebuit să găzduiască summitul din acest weekend fără Rusia, iar Nils Fiechter, şeful aripii de tineret a SVP, a condamnat organizarea lui pe postul rus RT.

„Conferinţa nu va duce la nimic”, declarase Fiechter în ajunul discuţiilor, în comentarii reluate duminică de media elveţiene. „Toată chestiunea aceasta este o farsă absolută şi o ruşine pentru ţara noastră”.

„Elveţia e în pericol să fie atrasă într-un război mondial” – declarațiile liderului extremei drepte elveţiene, făcute pentru Russia Today

Summitul din staţiunea de lux Burgenstock a stârnit o încinsă dezbatere în jurul întrebării dacă Elveţia ar trebui să-şi abandoneze neutralitatea, poziţie profund înrădăcinată în psihicul elveţian, notează Reuters.

Potrivit lui Fiechter, guvernul elveţian a cedat „orbeşte” presiunilor internaţionale neinvitând Rusia.

„Elveţia… permite Ucrainei să dicteze cine poate şi cine nu poate fi invitat la conferinţă şi permite transformarea ei într-un show al lui Zelenski”, a declarat acesta pentru RT.

„Acum suntem în pericol, într-un mare pericol ca Elveţia să permită să fie atrasă într-un război mondial”, a adăugat el.

Elveţia a convenit găzduirea conferinţei la cerinţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, menţionează Reuters. Berna afirmă că Rusia trebuie implicată în acest proces, dar a justificat faptul că nu a fost invitată prin aceea că Moscova a declarat în mod repetat că nu este interesată să ia parte.

MAI MULT HOTNEWS

Eugen Tomac începe negocierile pentru formarea unei majorități care să îl susțină în Parlament. Care este programul consultărilor de azi

Eugen Tomac, premierul desemnat de președintele Nicușor Dan să formeze un nou Guvern, va avea luni discuții cu PNL, USR și PSD. Potrivit programului anunțat...

Recomandăm și ...

Alerte de tsunami după un cutremur cu magnitudinea 7,8 în Filipine. Mai multe victime în urma puternicului seism

Puternicul cutremur cu magnitudinea de 7,8, care a avut loc luni dimineață, în largul insulei Mindanao, din sudul Filipinelor, a declanșat alerte de tsunami...

Trump a terminat brusc interviul acordat NBC după o dispută legată de afirmaţia privind „alegeri fraudate”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a părăsit brusc un interviu acordat postului NBC, după ce a fost contestat în repetate rânduri de către jurnalista Kristen...

Explozii masive în Teheran, Karaj, Tabriz și Isfahan, după bombardamentele israeliene. Iranul jură răzbunare împotriva țintelor din Israel și SUA din întregul Orient Mijlociu

Israelul a lansat atacuri aeriene asupra unor obiective militare din vestul și centrul Iranului, la scurt timp după ce Teheranul a tras rachete balistice...

ULTIMA ORĂ