Studentul care i-a dat foc unui profesor, la Constanța, şi-a recunoscut fapta! Motivul pentru care a recurs la cumplitul gest: tânărul va fi supus unei expertize psihiatrice

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a transmis, vineri, că studentul este acuzat de tentativă de omor, fiind reţinut joi.

”Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 27 iunie 2024, în jurul orelor 11.00, după ce nu a fost promovat la un examen tip restanţă al Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, inculpatul a revenit în laboratorul în care se afla profesorul examinator, persoana vătămată A.A., ocazie cu care cu intenţie a stropit-o cu spirt medicinal dintr-un recipient de 0,5 litri şi i-a dat foc cu o brichetă, după care a blocat uşa sălii de curs pentru a o împiedica pe persoana vătămată să iasă din laborator. Datorită prezenţei de spirit a persoanei vătămate, care s-a ferit când a fost stropită şi a reuşit să stingă rapid flăcările de pe mâneca tricoului său şi de pe podea, aceasta nu a suferit arsuri pe corp în urma acţiunii de violenţă a inculpatului, astfel că nu a necesitat îngrijiri medicale”, au arătat procurorii.

Potrivit sursei citate, studentul a recunoscut, la audieri, comiterea faptei, însă a invocat că doar încercase să o sperie pe persoana vătămată şi să se răzbune pe aceasta din cauză că îi dăduse nota 4 la examen. El va fi supus unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru a stabili dacă a acţionat cu discernământ.

Vineri, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, aceasta fiind trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Macron anunţă o „remobilizare a G7, extrem de importantă” în favoarea Ucrainei şi o creștere a presiunii împotriva Rusiei

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat miercuri o „remobilizare a G7”, extrem de importantă” în vederea unei creşteri a presiunilor împotriva Rusiei, la încheierea...

Gen. Silviu Predoiu: „Cred că ucrainenii au detonat drona din Constanța când au văzut că românii se pregăteau să umble la ea”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, generalul Silviu Predoiu a vorbit despre lacunele grave ale României la nivel de instituții, dar și privind informarea...

Un urs a ajuns în orașul Sibiu. Localnicii au primit mesaj RO-Alert

Un urs a fost văzut miercuri seara pe malul Cibinului, în cartierul Lazaret din orașul Sibiu. Mai multe persoane au sunat la numărul unic...

ULTIMA ORĂ