Coproducție internațională – Serbia, Grecia, Bulgaria, Muntenegru, România- Clasa muncitoare ajunge în iad, filmul din 2024 al regizorului Mladen Djordjevic, nu are cum să nu te ducă cu gândul la mult invocatul Clasa muncitoare merge în Paradis, producție din 1971 a italianului Elio Petri.
O face nu doar prin titlu cu care noua creație se situează într-o relație nu doar polemică, ci și complementară, o face și printr-o secvență dură, cu mult, mult sânge și cu la fel de multă cruzime în care degetului lui Gian Maria Volonte i se și opune, și i se asociază mâna sfârtecată de o seceră a unuia dintre noii “exploatatori”. Iar dacă în 1971, în Italia, Partidul Comunist condus pe atunci de “tovarășul” Luigi Longo era, și cu ajutorul tovărășesc al Moscovei, bine, mersi (cum era și Partidul Comunist Francez, dat de “tovarășii sovietici” în grija lui Waldeck Rocher și mai încolo în aceea a lui Georges Marchais), în anii 2000, în Serbia, când și unde se petrece acțiunea din Clasa muncitoare ajunge în Iad, nimeni nu se mai gândea la memoria tovarășului Iosip Broz Tito. Din toată zestrea comunistă păstrându-se numai mânia proletară și ura împotriva turcilor.
Iar dacă avem o seceră, nu se putea să nu avem și un ciocan. El este folosit de Stanka (apăsat desenată în film de actrița Szilvia Kriszan) spre a-și pedepsi drastic consortul care nu doar că o terorizase o viață, ci acum trecuse de cealaltă parte a baricadei. De aceea a zișilor investitori care nu doar că făcuseră praf și pulbere fabrica din vremea comunistă, ci păcăleau acum lumea cu un așa-zis centru de reciclare a gunoaielor. Asta în vreme ce în timpul liber, în noul hotel, se dedau la petreceri deocheate, sex pervers și multe altele. De partea acestora a trecut și fiica bătrânului Milutin (remarcabil rolul compus mai degrabă din tăceri pe care îl face Mirsad Tuka) devenită furnizoare de plăceri, descoperită ca atare în orele în care hotelul este luat cu asalt de “insurgenți”. Bătrânul trăiește acum o tragedie asemănătoarea personajului din romanul lui Andrei Makine Fiica unui erou al Uniunii Sovietice. Totul în timpul în care biata clasă muncitoare își căuta alinarea fie în sex (așa cum face Svetlana care a fost păcălită de fostul pușcăriaș Mija, jucat de Pavel Lucev), fie în cine știe ce false noi religii care nu au cum să nu îți aducă aminte de ședințele de spiritism ori despre ceea ce ni s-a spus că ar fi practicile MISA, fie în fața televizorului urmărind sordida emisiune Zadruga. Un fel de Big Brother sârb.
Atâta doar că sărăcia de care suferă mai toți locuitorii așezării compromite până și această plăcere. Și aceasta fiindcă personajul principal al filmului, mai sus amintita Svetlana (excelent jucat de Svetlana Krcunovic), gazda vizionărilor colective cu cântec, nu a avut bani să plătească curentul. În consecință casa îi este deconectată de la rețea.
Felul în care am povestit eu în rândurile de de mai sus acțiunea filmului Clasa muncitoare ajunge în Iad lasă lesne impresia că scenaristul și regizorul Mladen Djordjevic ar fi avut intenția de a face din el o comedie neagră. Clasa muncitoare ajunge în Iad este și asta, însă este înainte de orice o excelentă mostră de realism. – Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
