Hamas acceptă o propunere americană privind un acord pentru eliberarea ostaticilor

Hamas a acceptat o propunere a SUA de a începe discuţiile privind eliberarea ostaticilor israelieni, inclusiv a soldaţilor şi a bărbaţilor, la 16 zile după prima fază a unui acord care vizează încheierea războiului din Gaza, a declarat sâmbătă o sursă de rang înalt din gruparea islamistă palestiniană pentru Reuters, citată de Agerpres.

Gruparea militantă islamistă a renunţat la pretenţia ca Israelul să se angajeze mai întâi la o încetare permanentă a focului înainte de a semna acordul şi va permite ca acest lucru să fie obţinut prin intermediul negocierilor pe parcursul primei faze de şase săptămâni, a declarat sursa pentru Reuters, sub condiţia anonimatului, deoarece discuţiile sunt private.

Un oficial palestinian apropiat de eforturile de pace mediate la nivel internaţional a declarat că propunerea ar putea duce la un acord-cadru dacă este adoptată de Israel şi ar pune capăt războiului de nouă luni dintre Israel şi Hamas din Gaza.

O sursă din echipa de negocieri a Israelului, vorbind sub condiţia anonimatului, a apreciat că există acum o şansă reală de a ajunge la un acord. O astfel de apreciere vine în contrast puternic cu situaţiile anterioare din războiul de nouă luni din Gaza, când Israelul a declarat inacceptabile condiţiile formulate de Hamas. 

Decizia vine la o zi după ce liderul Hezbollah din Liban, Sayyed Hassan Nasrallah, și un oficial de la vârful Hamas, Khalil Al-Hayya, s-au întâlnit și au discutat despre ultimele evoluții din Fâșia Gaza și negocierile menite să ducă la o încetare a focului.

„Ei au discutat, de asemenea, despre ultimele evoluții ale negocierilor în curs de desfășurare în aceste zile, atmosfera acestora și propunerile prezentate pentru a pune capăt agresiunii perfide împotriva poporului palestinian din Fâșia Gaza”, se arată în declarație.

Un înalt oficial al administrației americane a declarat joi că Hamas a făcut o ajustare destul de semnificativă a poziției sale cu privire la un potențial acord de eliberare a ostaticilor cu Israelul, exprimându-și speranța că aceasta va conduce la un pact care ar fi un pas către o încetare permanentă a focului.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Victoria Stoiciu, după ce i s-a spus să demisioneze din Senat: Am muncit pentru social-democraţie mai mult decât alții din PSD

Senatoarea Victoria Stoiciu, care a demisionat din PSD, le-a răspuns, miercuri seară, celor care i-au sugerat să demisioneze şi din Parlament, că a muncit...

Liga Campionilor: Egal la Madrid, între Atletico şi Arsenal Londra, 1-1

Echipa engleză Arsenal Londra a terminat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia spaniolă Atletico Madrid, în prima manşă a semifinalelor...

Liga Campionilor: Egal la Madrid, între Atletico şi Arsenal Londra, 1-1

Echipa engleză Arsenal Londra a terminat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia spaniolă Atletico Madrid, în prima manşă a semifinalelor...

ULTIMA ORĂ