VIDEO Ciclist francez, amendat amendat pentru că s-a oprit să-și sărute soția în timpul Turului Franței: „Sunt dispus să plătesc în fiecare zi și să trăiesc din nou acest moment”

Ciclistul francez Julien Bernard a fost amendat cu 200 de franci elvețieni (205 euro) de către Uniunea Internațională de Ciclism (UCI) după ce s-a oprit pentru a-și săruta soția în timpul etapei a șaptea contra-cronometru din Turul Franței, relatează sâmbătă Reuters și BBC News.

La 15 minute după începerea contratimpului de vineri, care a avut loc în regiunea natală a lui Bernard, Burgundia, ciclistul s-a oprit pentru a-și săruta soția și fiul cel mic, care se aflau pe drum, într-un grup de rude și prieteni.

UCI a afirmat, într-un comunicat de presă, că amenda a fost aplicată pentru „comportament indecent sau nepotrivit în timpul cursei și pentru afectarea imaginii sportului”.

„Îmi cer scuze UCI pentru că am afectat imaginea sportului”, a scris Bernard, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X. „Dar sunt dispus să plătesc 200 de franci elvețieni în fiecare zi și să trăiesc din nou acest moment”, a precizat sportivul.

Într-un interviu televizat, Bernard a spus că întâlnirea de pe traseu cu cei dragi a fost un moment unic în cariera sa.

„A fost cu adevărat incredibil. Soția mea organizează acest lucru împreună cu niște prieteni de câteva săptămâni și a făcut o treabă foarte, foarte bună”, a spus el. „La un contratimp, ai timp să te distrezi. Aceste momente sunt cele care mă fac să continui să pedalez”, adăugat ciclistul.

Etapa a șaptea a Turului Franței este un traseu scurt de 23,3 kilometri (14,5 mile) și este una dintre cele două probe contra-cronometru din cursă – în care cicliștii se întrec contra-cronometru pentru cel mai bun timp.

Urcarea din Turul Franței are loc în faimoasa regiune viticolă Burgundia. Potrivit Cycling News, Bernard se afla la doar 30 de minute de locul în care locuiește când a fost întâmpinat de susținătorii săi.

MAI MULT HOTNEWS

ELCEN demarează demersul de achiziție a noii centrale de cogenerare de înaltă eficiență de la CTE Grozăvești

Investiția este parte a strategiei ELCEN de dezvoltare a unor capacități moderne, eficiente și cu impact redus asupra mediului, menite să contribuie la creșterea...

Recomandăm și ...

Președintele Finlandei, Alexander Stubb: „Nu ar fi minunat ca Canada să fie al 28-lea stat al Uniunii Europene?”

Președintele Republicii Finlanda, Alexander Stubb, a declarat că Uniunea Europeană ar trebui să își regândească limitele și să ia în calcul o extindere amplă,...

ULTIMA ORĂ