Spațiu comercial demolat pentru amenajarea de spații verzi, în sectorul 4

Pe Strada Padeșu nr. 1, din Sectorul 4, se afla un spațiu comercial degradat, amplasat atât pe domeniul public, cât și pe domeniul privat. Un loc total inestetic și neigienic. Mai ales că, după spusele unor martori, acolo își aveau culcușul și unii oameni ai străzii! Polițiștii locali ai Sectorului 4, din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții, au efectuat toate demersurile legale pentru demolarea acestui spațiu comercial, care era o construcție cu caracter provizoriu.

De altfel, dezafectarea acestei construcții s-a făcut, în cele din urmă, și cu acordul proprietarului. Astfel că zona a fost igienizată,  urmând ca Primăria Sectorului 4, prin intermediul celor de la Totul Verde, să amenajeze aici un spațiu verde, și să dea un aspect civilizat acestei zone.

 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

DOCUMENT Proiecte hidro ″de securitate națională″ și militarizate, cu achiziții secretizate, acces restricționat și autorizații de la instituțiile de forță: CSAT ″desființează″ draftul de lege

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) consideră ca fiind neconstituțional și contrar legislației UE un proiect de lege inițiat de zeci de deputați...

Călin Georgescu: România are nevoie de un guvern de reconciliere națională format din PSD, AUR și PNL

În opinia sa, într-o situație de criză profundă este esențial ca votul suveran al poporului român să fie respectat și să primeze în luarea...

FOTO Nou jucător-gigant în România: Mollie intră pe piața locală

Fintech-ul olandez Mollie, furnizor de servicii de plăți pentru peste 250.000 de companii europene, evaluat la 6,5 miliarde de dolari la ultima rundă de...

ULTIMA ORĂ