SUA şi Germania sunt principalii oponenţi ai aderării Ucrainei la NATO, spune Macron

SUA şi Germania sunt principalii oponenţi ai aderării Ucrainei la NATO, a susţinut marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, înaintea summitului aniversar al NATO de la Washington, ce are loc în perioada 9-11 iulie.

Macron a ţinut să evidenţieze „opoziţia solidă” a Statelor Unite şi a Germaniei faţă de invitarea Ucrainei să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.

„În cele din urmă, va exista o decizie a aliaţilor de a invita Ucraina să se alăture NATO”, a declarat el.

„Scenariul la acest summit e acelaşi”

Şeful statului francez s-a referit şi la summitul NATO din iulie anul trecut organizat la Vilnius, unde Ucraina nu a primit invitaţia de a deveni membră a organizaţiei.

„Ucrainenii au fost destul de enervaţi atunci când au ajuns la concluzia că uşa era deschisă, dar nu atât de mult. Şi cred că scenariul pentru summitul de la Washington este acelaşi”, a afirmat el.

Ce a spus Olaf Scholz

De partea sa, cancelarul german Olaf Scholz a dat asigurări privind sprijinul său pe termen lung pentru Ucraina, ţară care luptă împotriva agresiunii ruse.

Adresându-se înaintea summitului aniversar al NATO de la Washington, Scholz s-a declarat bucuros de ocazia de a reafirma mesajul foarte clar că „vom susţine Ucraina atât timp cât va fi nevoie”.

El s-a referit la livrările de arme şi la iniţiativa adoptată recent de principalele şapte state industrializate ale lumii (G7) privind finanţarea unui pachet în valoare de 50 de miliarde de dolari cu ajutorul dobânzilor obţinute din valorificarea activelor ruseşti îngheţate.

În opinia şefului executivului german, acesta a fost un semn de solidaritate faţă de Ucraina, dar şi un mesaj clar adresat Moscovei.

___

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

„Să eliminăm toți miliardarii”. Suspectul în cazul incendiilor din Los Angeles a dat vina pe bogați

Jonathan Rinderknecht urmează să fie judecat începând cu 8 iunie pentru rolul său în „Incendiul Palisades”, care a ucis 12 dintre cele 31 de...

AIEA afirmă că o dronă a avariat echipamentele de la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina

Centrala de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, cu șase reactoare, a fost ocupată de forțele ruse în primele săptămâni ale invaziei Ucrainei...

O explozie a blocat 12 persoane într-o mină de cărbune din Columbia

Jorge Emilio Rey, guvernatorul provinciei Cundinamarca din Columbia, a declarat pe platforma de socializare X că în momentul exploziei, care a avut loc luni...

ULTIMA ORĂ