DIICOT a destructurat o grupare care trafica persoane minore în România și Marea Britanie. Printre victime, persoane de 13 sau 14 ani

Procurorii DIICOT efectuează miercuri trei percheziții la mai multe locații din București într-un dosar în care sunt vizate fapte de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual și viol săvârșit asupra unui minor, conform unui comunicat de presă.  

În urma cercetărilor realizate de anchetatori, s-a descoperit că în perioada 2019 – iulie 2024, opt suspecți (majoritatea aflați în relații de rudenie) au constituit în București un grup infracțional. Aceștia aveau ca scop să obțină beneficii materiale din exploatarea sexuală a mai multor victime. Acest lucru se întâmpla atât în România, cât și în Marea Britanie.   

Două dintre victime sunt minore

Membrii grupului infracțional au recrutat mai multe persoane aflate în stare de vulnerabilitate, pe care le-au controlat și supravegheat. Ulterior, au trimis aceste persoane în locuri în care se practică prostituția. Clienții erau aleși de pe siteurile de profil.

Două victime, de 13 și 14 ani, au fost constrânse să practice prostituția și să aibă relații sexuale cu membrii ai grupului. Victima de 13 ani a fost recrutată după ce liderul grupării a profitat de starea ei de vulnerabilitate (din cauza vârstei și a unei situații familiale tensionate). Aceasta a practicat prostituția în România și Marea Britanie. 

Victima de 14 ani a fost exploatată sexual și constrânsă să întrețină, în mod repetat, relații sexuale cu un membru al grupului infracțional.     

Sumele de bani obținute din activitatea infracțională au fost colectate de liderului grupului și împărțite cu ceilalți suspecți. 

Potrivit datelor centralizate de poliție, în primele șase luni ale anului 2023, au fost înregistrate în București 70 de cazuri de act sexual cu un minor sub 15 ani și 37 de cazuri de viol asupra unui minor.

MAI MULT HOTNEWS

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Ipocrizia USR în Justiție a devenit proverbială. „Fără penali”, doar până când procurorii ajung la ușa lor. Valuri de atacuri la adresa Justiției de la membrii USR, după ce...

Reprezentanții USR au monopolizat, de mulți ani, rolul de „apărători ai Justiției” pe scena politică din România. Sintagma „fără penali în funcții publice” s-a...

5 semne că durerea de spate nu trebuie ignorată și 2 investigații care pot evita o operație 

Durerile de spate sunt frecvente și pot avea multe cauze, de la statul prea mult pe scaun și până la boli oncologice. De aceea,...

Scumpirea biletului la metrou, anulată de către ministrul interimar Miruță: „Este nejustificat, am închis definitiv acest subiect”

Scumpirea biletului la metrou, de la 5 la 7 lei, va fi anulată oficial, a anunțat vineri ministrul interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Radu...

ULTIMA ORĂ