„Am diplomă de contabil, pentru că așa au vrut părinții. Sunt jurnalist, pentru că așa am vrut eu”

Este o perioadă dificilă pentru elevii care au terminat clasa a VIII-a și au dat examenul de Evaluare Națională. Acum este momentul în care se face alegerea profilului liceului la care vor merge. Mulți părinți cred că decizia de acum le va influența cariera, însă lucrurile nu sunt deloc atât de simple. Câți dintre adulți lucrează în domeniul pe care l-au studiat în liceu? Poate prea puțini. Nu ar trebui să le punem copiilor în spate propriile frici și prejudecăți. Oricând pot alege un alt drum, mai ales că abia acum fac primii pași în viață, iar în vremurile pe care le trăim meseriile azi la modă ar putea dispărea mâine.

Am dat examen la liceu în anul 1996. Pe vremea aceea, ne alegeam o unitate de învățământ și mergeam acolo la examen. Era ”one time shot”, așa că trebuia să te gândești bine ce vrei să faci. În cazul în care nu intrai unde ți-ai propus, erai repartizat pe locurile rămase libere la licee unde, evident, nu ți-ai fi dorit să ajungi.

Aveam 14 ani și, ca orice copil la vârsta aceea, nu știam exact ce vreau să fac în viață. Totuși, îmi era clar ce nu voiam: să studiez prea multă matematică sau alte științe exacte. Nu mi-au plăcut încă din școala generală și am simțit întotdeauna că mintea mea era făcută pentru scris. Așa că am decis să merg la un liceu destul de bun, la o clasă de filologie. Era singura clasă, cu 25 de locuri. Părinții mei au zis însă că este prea riscant, pentru că nu eram neapărat genul de elev silitor, ci învățam doar la materiile care îmi plăceau. Ultima mea notă la simularea de la matematică din clasa a VII-a a fost 6, iar notele din catalog nu erau nici ele grozave. Ce e drept, la Română aveam 10.

Citiți continuarea articolului pe www.totuldespremame.ro

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Doctoriță ginecolog, anchetată de Colegiul Medicilor după ce a afirmat că „bebelușii concepuți în post nu ajung să se nască sau mor în pătuț”

Doctorița ginecolog Cristina Buzgar a postat pe rețelele de socializare un fel  „avertisment” dur pentru viitorii părinți, invocând experiența sa de 15 ani cu...

Iranul a prezentat Statelor Unite un plan pentru a pune capăt războiului „pe toate fronturile”, inclusiv în Liban

Tasnim, citat de Al Jazeera, raportează că SUA au solicitat un armistițiu cu un termen limită de două luni, dar Iranul a insistat că...

Iluzia care i-a încurcat pe filosofi și încă nu are răspuns. Cum te păcălește, de fapt, Luna

Ai observat vreodată că Luna pare mai mare atunci când răsare sau apune? Asta este iluzia Lunii, o eroare de percepție optică ce face...

ULTIMA ORĂ